Romsilva respinge acuzațiile Greenpeace România

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge cu fermitate acuzațiile calomnioase ale Greenpeace România și acțiunea în forță a acestei organizații din pădurea Bratocea, din cadrul Ocolului Silvic Măneciu, Direcția Silvică Prahova.

Lucrările silvice efectuate în Unitatea de Producție VI Bratocea, unitatea amenajistică 14A, sunt legale, în conformitate cu amenajamentul silvic în vigoare, avizat favorabil de Agenția pentru Mediu Prahova și custodele sitului NATURA 2000.

În conformitate cu Ordinul de Ministru 3397 din 2012, s-a solicitat avizul Gărzii Forestiere Ploiești pentru lucrările silvice, avizul favorabil, cu numărul 13170, fiind obținut în 8 noiembrie 2016. Prin acest aviz, Garda Forestieră Ploiești a confirmat, în urma verificărilor, că pădurea respectivă nu îndeplinește criteriile de încadrare în categoria pădurilor cvasivirgine.

Apreciem că acțiunea în forță a organizației Greenpeace România și a membrilor ei este una ilegală, blocând cu bună știință activitatea economică a unei regii de interes național și răspândind deliberat informații false. Reamintim că, într-un stat de drept, organizațiile non-guvernamentale nu au atribuții de control, acest drept revenind organelor de control ale statului, care pot fi sesizate când există suspiciuni privind fapte ilegale.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost tot timpul deschisă și receptivă la dialogul cu organizațiile de mediu, inclusiv cu Greenpeace România, căreia i-a oferit tot sprijinul în acțiunile de identificare și includere a pădurilor virgine și cvasivirgine în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, existând inclusiv un protocol de colaborare în acest sens.

Romsilva deplânge lipsa dialogului și organizarea de astfel de acțiuni în forță, precum și răspândirea cu bună știință de informații false. Având în vedere că, recent, organizația Greenpeace România a lansat alte acuzații grave și false despre o serie de lucrări silvice derulate în județul Sibiu, constatăm că organizația respectivă acționează cu rea credință, având ca obiectiv prejudicierea deliberată a imaginii și intereselor Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. În consecință, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va utiliza toate pârghiile legale pentru a recupera prejudiciile create și va sesiza organele de cercetare penală.

Reamintim că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a introdus deja în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine 9.983 de hectare și în prima jumătate a acestui an a identificat și propus spre includere în acest catalog, conform Ordinului de Ministru 2525/2016, încă 3.840,46 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine. Acest proces este unul în derulare, Romsilva analizând anual, pentru identificarea pădurilor virgine și cvasivirgine, peste 300 de mii de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului.

De asemenea, 24.679,4 hectare de păduri virgine și seculare de fag au fost introduse recent în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, din acestea, 24.341,3 de hectare fiind în proprietatea publică a statului și administrate de Romsilva.

Obiectivul principal al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva îl reprezintă gestionarea durabilă a celor peste trei milioane de hectare de pădure aflate în proprietatea publică a statului, precum și protejarea biodiversității și ecosistemelor din fondul forestier administrat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.