Tensiuni între Ungaria și UE

0

Ungaria respinge folosirea de standarde duble de către Uniunea Europeană împotriva oricărui stat membru, a declarat joi, la Budapesta, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI.

”Respingem aplicarea de către Uniunea Europeană a unor standarde duble contra oricărei țări și din păcate putem vedea folosirea masivă de către Comisia Europeană a unor standarde duble în cazul Poloniei. Acest lucru este inacceptabil”, a spus șeful diplomației ungare, în conferința de presă de la finalul unei reuniuni ministeriale a Grupului de la Vișegrad (V4, format din Republica Cehă, Polonia, Ungaria și Slovacia), desfășurată joi la Budapesta.

Comisia Europeană a afirmat joi că guvernul polonez nu a anunțat ‘nicio măsură concretă’ pentru a schimba controversatele sale reforme judiciare, în ciuda amenințărilor cu sancțiuni ale Bruxellesului.

La 26 iulie, executivul UE a anunțat că lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele din sistemul său judiciar și că Varșovia are la dispoziție o lună pentru a pune capăt ‘amenințării sistemice’ pentru statul de drept și a ‘informa Comisia despre măsurile luate’. Actul normativ care a determinat acțiunea juridică a CE contra Poloniei conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun.

În opinia lui Szijjarto, care a reafirmat că Budapesta nu va sprijini nicio măsură a Bruxelles-ului care ar afecta Polonia, instituțiile UE ar trebui să-și concentreze activitatea pe dosarele cu adevărat importante, precum situația securității care ‘nu a fost niciodată atât de rea’.

Pe de altă parte, șeful diplomației ungare a menționat că, în contexul în care UE se confruntă cu o ‘oboseală a extinderii’, Grupul de la Vișegrad este angajat față de continuarea integrării europene și accelerarea acestui proces cu privire la Balcanii Occidentali.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.