Wozniacki pune tunurile pe Șarapova

Caroline Wozniacki a criticat decizia organizatorilor US Open, care au programat meciurile rusoaicei Maria Şarapova, care a folosit „substanţe ce îmbunătăţesc performanţele”, pe terenul central, Arthur Ashe Stadium, în timp ce ea, numărul 5 mondial, a fost trimisă să joace în turul al doilea pe terenul 5, de la ora 23.00.

Organizatorii de la US Open au avut probleme majore, miercuri, când au fost nevoiţi să programeze 87 de meciuri din cadrul ultimului Grand Slam al anului, multe amânate din ziua precedentă, din cauza ploii.

„Cred că este inacceptabil să faci un program în care numărul 5 mondial joacă pe terenul 5, al cincilea meci, pe la ora 23.00. Când vorbim de terenul central, înţeleg complet partea de afaceri a lucrurilor şi altele, dar cred că e o discutabil când cineva care revine după o pedeapsă pentru dopaj – substanţe care îmbunătăţesc performanţele, ştii – primeşte brusc să joace toate meciurile pe terenul central.

Nu cred că se oferă un bun exemplu. Cineva care se luptă să revină după o accidentare şi este pe locul 5 în lume merită să joace pe un teren mai mare decât pe terenul 5. În cele din urmă, ne-au mutat pe terenul 17, care e drăguţ şi am avut o atmosferă frumoasă acolo. Dar, da, cred că ei (n.r, – organizatorii) ar trebui să vadă ce trebuie să facă în viitor”, a declarat Wozniacki, cotidianului danez Ekstra Bladet.

Wozniacki a fost eliminată de Ekaterina Makarova, locul 40 WTA, cu scorul de 6-2, 6-7 (5), 6-1, în manşa a doua a turneului, în ultimul meci al zilei. Şarapova a jucat după amiază, cu Timea Babos din Ungaria, locul 59 WTA, pe care a învins-o cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-1.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.