Cursuri de actorie pentru copii la Teatrul Arte dell’Anima

0

Teatrul Arte dell’Anima dă startul unui nou modul al cursurilor de actorie de la 1 octombrie 2017!

„Cursul de dezvoltare personală prin teatru pentru copii de la Arte dell’Anima vine în întâmpinarea micilor artiști pentru a-și descoperi și dezvolta abilitățile de comunicare, ritmul, atenția și concentrarea prin intermediul artei teatrale. Cursul este deschis pentru copii cu vârste cuprinse între 4-18 ani.

Ce vor face la cursurile noastre? Exerciții pentru autocontrol, atenție, concentrare, respirație, viteză de reacție, dicție, relaxare, vorbire, mișcare scenică, ritm și coordonare, precum și improvizație.

La finalul modulului, cursanții vor urca pe scena Teatrului Arte dell’Anima în calitate de actori, construind în cele 12 ședințe un spectacol de teatru! Cursurile noastre sunt gândite în așa fel încât să fie atractive și să îi facă pe copii să se apropie cât mai mult de teatru și de artă, în totalitatea ei, dar și să descopere frumoasa călătorie în lumea teatrului. Profesorii noștri au experiență în lucrul cu copiii, fiind extrem de atenți la modul cum îi formează pe cei mici și având mereu, drept scop creșterea încrederii în sine a elevilor.

„Școala de actorie” a Teatrului Arte dell’Anima s-a deschis în 2015, iar până în prezent s-au înscris la cele 4 module peste 100 de cursanți.

Prețul unui modul este de 550 lei, ce include 10 ședințe + 2 ședințe gratuite. Durata unei ședințe este de 2 ore. Plata modulului se face în două tranșe, prima sub formă de avans: 300 de lei până la data de 15 octombrie, a doua până la data de 15 noiembrie. La începutul lunii decembrie va avea loc serbarea de final a modulului!

La achitarea integrală a modulului înainte de data de 1 octombrie, costul modulului este de 500 lei!

Joacă-te! Visează! Creează! Explorează! Bucură-te!”, se arată într-un comunicat de presă remis de Teatrul Arte dell’Anima.

Înscrieri: Tel: 0733.060.033

E-mail: teatru@artedellanima.ro

Facebook: Teatrul Arte dell’Anima

Web: www.artedellanima.ro

cursuri actorie

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.