Guvernul Tudose nu se atinge de Pilonul II de pensii

Premierul Mihai Tudose a afirmat luni, în plenul Camerei Deputaților, referindu-se la Pilonul II de pensii, că Executivul nu se va atinge de el.

„Pilonul II — am declarat cu toții că nu ne atingem de el, banii rămân acolo”, a precizat Tudose, la „Ora prim-ministrului”, unde a fost invitat să prezinte starea economiei românești.

Sâmbătă, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Pilonul II de pensii reprezintă un instrument util pentru creşterea veniturilor după retragerea din muncă, iar acesta va fi menţinut şi statul nu va deveni administrator la pilonul II. El a spus însă că există analize care arată că fondurile de administrare iau un comision de 2,5 la sută, fiind păreri potrivit cărora un comision atât de mare nu se justifică. Tăriceanu mai spune că nu s-a pus problema existenţei sau inexistenţei Pilonului II, ci doar a nivelului de finanţare.

Întrebat dacă se va hotărî ca statul să devină administrator al Pilonului II, Tăriceanu a spus: „Răspunsul este nu, pilonul II este administrat privat”.

El a mai precizat că mai multe analize indică faptul că fondurile de administrare a pensiilor private iau un comision de 2,5 la sută şi că un comision atât de mare nu se justifică.

Proiectul privind noua Lege a pensiilor a stârnit numeroase critici din partea partidelor de opoziţie şi a mediului privat, Ministerul Muncii a anunţat că proiectul este finalizat şi că urmează să fie trimis Parlamentului cel mai probabil în luna octombrie, urmând să fie aprobat până la finalul sesiunii, în luna decembrie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut la finalul săptămânii trecute că pensiile nu vor scădea, ci vor creşte cele mici şi a mai spus că urmează să aibă loc şi o discuţie privind vârstele de pensionare, însă nu există în acest moment o intenţie de creştere a acestora.

Critici extrem de dure a stârnit intenţia Executivului de a diminua de la 5,1% la 2,5% contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), măsură care va afecta dramatic dinamica sumelor acumulate în cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participanţilor la acest sistem.

La finalul săptămânii trecute, vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat că există ceva „îngrijorător” în privinţa Pilonului II de pensii, în condiţiile în care banii ar putea fi gestionaţi mai bine, urmând ca Guvernul să ia o decizie în acest sens, fără a avea însă „o intrare brutală”.

Premierul Mihai Tudose spus, la rândul său, că potrivit calculelor făcute de Ministerul Finanţelor s-a constatat că „randamentul la Pilonul I de pensii este mult mai mare decât randamentul obţinut la Pilonul II”, acesta fiind motivul pentru care, dacă se dovedeşte oportun, în urma unor analize, sumele care se virează la Pilonul I ar urma să fie mai mari decât cele care se virează la Pilonul II.

Opoziţia a reacţionat imediat la această tentativă a Guvernului de diminuare a contribuţiilor la Pilonul II de pensii, PNL anunţând o serie de dezbateri la nivel naţional pe această temă, în vreme ce USR a acuzat Executivul că pregăteşte naţionalizarea pensiilor private şi că foloseşte împotriva Pilonului II acelaşi tip de argumente care au fost folosite şi în democraţia „iliberală şi pro-putinistă” a lui Viktor Orban, în Ungaria, când acesta a naţionalizat pensiile private.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.