SUA avertizează dur Coreea de Nord

0

Secretarul American al Apărării James Mattis a avertizat Coreea de Nord că orice ameninţare la adresa SUA sau a aliaţilor săi va primi „un răspuns militar masiv”. Forţele terestre şi aeriene sud-coreene au desfăşurat luni dimineaţă exerciţii combinate de tragere, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear făcut de Coreea de Nord, transmite CNN, citând o declaraţie a Comandamentului Interarme al Coreei de Sud.

Statele Unite ale Americii sunt pregătite să-și folosească capacitățile nucleare în cazul în care Coreea de Nord continuă să le amenințe sau să-i amenințe pe aliații lor, a declarat duminică Casa Albă, relatează AFP.

După noul test nuclear efectuat de Coreea de Nord, președintele american Donald Trump a vorbit duminică la telefon cu premierul nipon Shinzo Abe, a indicat Casa Albă într-un comunicat.

„Cei doi lideri au condamnat continuarea acțiunilor de destabilizare și de provocare din partea Coreii de Nord și au confirmat angajamentele reciproce de neclintit între cele două țări în materie de apărare și s-au angajat să continue să coopereze îndeaproape”, se afirmă în text.

„Președintele Trump a reafirmat angajamentul SUA de a apăra patria noastră, teritoriile noastre și pe aliații noștri folosind întreaga gama de capacități diplomatice, convenționale și nucleare de care dispun”, precizează comunicatul președinției americane.

„Am spus foarte clar că avem capacitatea să ne apărăm pe noi şi pe aliaţii noştri, Coreea de Sud şi Japonia, în faţa oricărui atac. Şi angajamentul nostru faţă de aliaţi este solid: orice ameninţare faţă de Statele Unite sau de teritoriile lor, inclusiv Guam sau aliaţii noştri, va fi întâmpinată cu un răspuns militar masiv, un răspuns copleşitor”, a afirmat Mattis, după o întâlnire cu preşedintele Donald Trump, cu vicepreşedintele Mike Pence şicu  principalii consilieri pentru securitate naţională.

El a precizat că preşedintele Trump a dorit să fie informat cu privire la fiecare dintre „numeroasele opţiuni militare” pentru soluţionarea problemei ameninţării nucleare nord-coreene, transmite CNN.

Mattis i-a cerut liderului nord-coreean Kim Jong Un „să fie atent” la poziţia unanimă a Consiliului de Securitate ONU împotriva programului nuclear al Coreei de Nord.

„Nu dorim anihilarea totală a unei ţări, şi anume Coreea de Nord, dar, aşa cum am spus, avem multe opţiuni pentru a face acest lucru”, a adăugat James Mattis.

Regimul nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o nouă bombă cu hidrogen, proiectată tocmai pentru a fi ataşată de noile rachete balistice intercontinentale testate în ultimele luni de către Phenian.

În acest sens, televiziunea de stat a transmis că detonarea unei bombe cu hidrogen a fost ordonată de liderul Kim Jong-un şi s-a dovedit un ”succes complet”, fiind vorba de un pas ”semnificativ” în completarea programului nuclear al Coreei de Nord.

Exerciţiul de luni a inclus simularea lovirii unor ţinte situate la aceeaşi distanţă ca şi poligonul nord-coreean pentru teste nucleare

Exerciţiul a inclus rachete balistice sol – sol şi avioanele de luptă F-15K. Acestea au lovit ţinte situate pe coasta estică a Coreei de Sud.

Astfel, au simulat un atac asupra unei ţinte situate la o distanţă similară celei la care se află poligonul nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.