Bebelușii dorm mai bine în camerele lor

Share:

Bebelușii care sunt culcați în camerele lor dorm mai mult și au rutine mai consistente în ceea ce privește somnul în comparație cu cei care împart patul sau camera în timpul nopții cu adulții, conform rezultatelor unui studiu efectuat recent în Statele Unite, citate de Reuters.

Oamenii de știință care au efectuat studiul și-au concentrat atenția pe copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 luni. Ei au analizat date prelevate prin intermediul unor chestionare completate de părinții a 6.236 de bebeluși din Statele Unite și a 3.798 de copii dintr-un grup internațional din Australia, Brazilia, Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Toți participanții la cercetare au fost utilizatori ai unei aplicații de telefon mobil disponibilă în mod public și concepută special pentru evaluarea somnului copiilor, informează Agerpres.

37% dintre bebelușii din Statele Unite și 48% dintre cei incluși în grupul internațional obișnuiau să doarmă într-o cameră separată de cea a părinților, se arată în concluziile cercetării.

Părinții care își petreceau noaptea într-o cameră separată de cea a copiilor au declarat că bebelușii lor se culcau mai devreme, adormeau mai repede, iar somnul lor era mai lung în decurs de 24 de ore.

”Există mai multe posibile motive pentru care copiii dorm mai bine în camera lor”, a declarat conducătoarea studiului, Jodi Mindell, director asociat la Centrul pentru Somn din cadrul Spitalului de Pediatrie din Philadelphia, Statele Unite. ”Unul dintre motivele principale este faptul că ei au astfel o șansă mai mare de a se autodisciplina”, susține Mindell.

De asemenea, în studiul publicat în jurnalul ”Sleep Medicine se mai arată că părinții care își culcau bebelușii într-o cameră separată de a lor erau mai puțin stresați cu hrănirea acestora pentru a-i stimula să adoarmă, atât la culcare cât și când se trezeau în timpul nopții. În plus, părinții ai căror bebeluși dormeau în camere separate considerau că momentul culcării acestora era mai puțin dificil.

Una dintre limitările studiului este reprezentată de faptul că părinții care își fac probleme cu privire la somnul bebelușilor sunt mai predispuși să descarce o aplicație și să completeze un chestionar față de cei care nu au o astfel de preocupare, notează autorii. Acest lucru înseamnă că rezultatele analizei nu sunt reprezentantive pentru ceea ce s-ar putea petrece în realitate în cazul unui grup mai numeros.

De asemenea, rezultatele se află în contradicțiile cu recomandările emise anul trecut de Academia Americană de Pediatrie (AAP), potrivit cărora nou-născuții este indicat să doarmă în același dormitor cu părinții cel puțin în primele șase luni de viață pentru a se reduce riscul de moarte prematură. În mod ideal, bebelușii trebuie să fie ținuți în timpul nopții în camera părinților timp de un an, se arată în recomandările AAP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.