Tudose promite finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford condusă de vicepreşedintele Andrew McCall, întrevedere în cadrul căreia şeful Guvernului a promis companiei americane că, până la sfârşitul mandatului, va fi finalizată autostrada Piteşti – Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova.
„Vicepreşedintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunţate deja de companie”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului citat de News.ro.
În discuţiile cu delegaţia Ford, prim-ministrul Mihai Tudose ”a subliniat importanţa industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât şi din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât şi prin efectul de angrenare economică”.
”România este un mediu favorabil pentru creşterea investiţiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiţii mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite”, le-a spus Tudose celor de la Ford.
Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură, context în care premierul Tudose a menţionat că autostrada Piteşti-Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova sunt priorităţi ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârşitul mandatului.