Candidatura României pentru relocarea AEM, lansată
În faţa oficialilor europeni, autorităţile Capitalei s-au lăudat cu transportul, cu şcolile şi serviciile medicale – capitole la care ştim cu toţii că… sunt probleme. Până la Brexit, Londra găzduieşte sediul Agenţiei.
Autorităţile au încercat să îi convingă pe reprezentanții corpului diplomatic ai statelor membre ale Uniunii Europene că Bucureştiul este oraşul potrivit pentru Agenţia Europeană a Medicamentului.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog: România merită să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, suntem pregătiţi pentru asta. România a asigurat de fiecare dată pentru cetăţenii ei medicamente de calitate, aparatură medicală de calitate şi dispozitive medicale de calitate.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea: Bucureştiul este pregătit din toate punctele de vedere: siguranţă, infrastructură, transport, educaţie, sănătate, cultură, relaxare, de asemenea, protecţia mediului, pentru a-i primi cu braţele deschise şi profesionist pe angajaţii Agenţiei Europene a Medicamentului şi pe familiile acestora.
Societatea civilă îi contrazice pe politicieni. La fel şi rapoartele oficiale. De exemplu, potrivit Eurostat, România alocă cel mai mic procent din PIB pentru sănătate dintre toate ţările Uniunii Europene.
Carmen Uscatu, preşedinte Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”: România nu asigură medicamente. Pacienţii mor din cauza lipsei medicamentelor, au murit din cauza lipsei aparaturii, deci realitatea probabil ei o prezintă ca pe aceea pe care o văd în spitalele din străinătate în care, probabil, se tratează.
Bucureştiul se află pe locul cinci în topul celor mai aglomerate oraşe din lume. Agenţia ar urma să aibă sediul în Pipera.
Alexandru Ştefan, Asociaţia „România fără gropi”: La Şoseaua Petricani unde va veni şi noua autostradă care se va termina într-un semafor, va intra pe soseua Fabrica de Glucoză, care e o șosea plină de petice. E inadmisibil.
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii: Sună ca în vremea comunismului, atunci când ne lăudam la exterior că totul este minunat şi, de fapt, lumea în interior ştia foarte bine… Ştim cu toţii că Bucureştiul nu este oraşul care ar trebui să fie, calitatea vieţii nu este cea pe care o prezintă doamna primar Firea.
27 de şefi de stat şi de guvern vor decide, prin vot, în noiembrie, unde se mută Agenţia Europeană a Medicamentului. 19 oraşe au fost înscrise în competiţie.