Halep rămâne pe locul 2 WTA

0

Simona Halep îşi păstrează poziţia secundă în ierarhia WTA ce va fi dată publicităţii la începutul săptămânii viitoare, în ciuda faptului că a pierdut 420 de puncte, după ce a fost eliminată în runda inaugurală de la Internaţionalele de Tenis ale SUA.

Simona Halep a avut din nou şansa de a deveni prima româncă lider al tenisului mondial, iar în contextul rezultatelor din ultimele două săptămâni de la US Open pentru asta ea ar fi trebuit să obţină o singură victorie şi să se calificae în turul doi. De altfel, în noua ierarhie ce va fi dată publicităţii luni, Garbine Muguruza, noul lider, o devansează pe Simona Halep cu doar 65 de puncte.

În cel mai rău scenariu pentru Halep, imaginat imediat după eliminarea din primul tur, compatrioata noastră ar fi putut coborî până pe locul 10 la finalul US Open 2017. În aceeaşi zi însă, Simona „a recuperat” două poziţie ca urmare a înfrângerilor suferite de Johanna Konta, numărul 7 mondial, şi Angelique Kerber, tot în primul tur. Caroline Wozniacki (nr. 5) şi Svetlana Kuzneţova (nr. 8) au fost eliminate în turul doi, astfel că Simona nu putea coboră mai jos de locul 6.

Agnieszka Radwanska ar fi putut şi ea s-o depăşească pe Halep, dar a fost eliminată în turul trei, astfel că lupta pentru numărul 1 mondial a rămas să se dea în cinci jucătoare: Garbine Muguruza, Simona Halep, Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Venus Williams. Calculele pentru cele patru rămase în cursa pentru titlu la US Open erau simple: Garbine devenea numărul 1 dacă ajungea în sferturi, Svitolina dacă ajungea în semifinale, Pliskova dacă se califica în finală, iar Venus dacă lua trofeul. Dintre acestea, doar Muguruza şi-a atins obiectivul, ea pierzând imediat după ce s-a calificat în sferturi şi a devenit neoficial numărul 1 mondial.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.