Plata defalcată a TVA, criticată dur

0

Mediul de afaceri nu este de acord cu plata defalcată a TVA întrucât măsura este excesiv de birocratică și va crea numeroase probleme mediului privat și companiilor cu capital de stat, iar Trezoreria și ANAF sunt complet nepregătite din punct de vedere operațional pentru această măsură, susțin reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR).

„În ultimele zile, mai mulți reprezentanți ai Guvernului, inclusiv Ministrul Finanțelor Publice și Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat au încercat să acrediteze ideea că mediul de afaceri sprijină introducerea plății defalcate a TVA. Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) reiterează mesajul deja transmis public că mediul de afaceri nu este de acord cu această măsură. Considerăm că este excesiv de birocratică, va crea numeroase probleme atât mediului privat, dar și companiilor cu capital de stat. Noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăți majore de flux de numerar, cu consecința necesității atragerii unor noi surse de finanțare, sau în cazuri nefericite, chiar cu intrarea în insolvență a agenților economici onești, disponibilizări, costuri mai mari ale serviciilor și produselor finite, din cauza costului mai mare cu finanțarea. Produsele și serviciile românești vor pierde din competitivitate pe piețele locală și globală și economia va fi încărcată cu noi credite neperformante din cauza noului val de insolvențe”, se arată într-un comunicat al CDR resmis vineri Agerpres.

Totodată, CDR susține că sprijină lupta împotriva evaziunii fiscale și a făcut de multe ori propuneri și sugestii în acest sens, dar modelul plății defalcate a TVA propus de Ministerul de Finanțe nu va conduce la atingerea acestui obiectiv.

„Cu toate că în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță noul mecanism este prezentat ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale, plata cu întârziere sau neplata la bugetul de stat a TVA declarată de un contribuabil nu constituie evaziune fiscală, conform legii. Mai mult, pentru combaterea situațiilor privind neachitarea sumelor de TVA la termen sunt deja aplicate măsuri penalizatoare prin Codul de procedură fiscală, precum impunerea dobânzilor și penalităților de întârziere sau măsuri asiguratorii. În același timp, din interacțiunile și experiențele din trecut și în prezent, considerăm că Trezoreria și ANAF sunt complet nepregătite din punct de vedere operațional pentru această măsură”, precizează reprezentanții CDR.

CDR reprezintă peste 40 de organizații de afaceri, camere de comerț bilaterale (AmCham, Camera de Comerț Germană, Camera de Comerț Franceză), Romanian Business Leaders, Consiliul Investitorilor Străini, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, sau confederații patronale precum Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii sau Concordia.

„Toate aceste organizații și-au exprimat individual dezacordul față de introducerea acestei măsuri, inclusiv față de modul în care va fi aplicată și, iată, o fac din nou, pe aceeași voce”, precizează sursa citată.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.