Festivalul Roman „Dacia Felix”, la Hunedoara
Împlinirea a 1.900 de ani de la moartea împăratului roman Traian va fi marcată, sâmbătă și duminică, în situl istoric Ulpia Traiana Sarmizegetusa și în orașul Hațeg în cadrul unei noi ediții a Festivalului Roman „Dacia Felix – sub semnul acvilei”.
„Festivalul își propune, prin intermediul reenactorilor Asociației Terra Dacica Aeterna — cel mai experimentat și mai mare grup de reconstituire istorică din România, să însuflețească locul în care, odinioară, se afla capitala Daciei Romane. Ediția din 2017 are o însemnătate aparte, deoarece în întreaga lume istorică se comemorează 1900 de ani de la moartea Împăratului Traian’, a declarat marți, pentru AGERPRES, managerul de proiect, Anca Rusu.
Potrivit organizatorilor, istoria romanilor va putea fi retrăită, timp de două zile, după un program care cuprinde activități în tabere civile și militare, ateliere de meșteșuguri antice, jocuri, ceremonii și demonstrații de luptă.
În cadrul festivalului, publicul va putea vedea lupte de gladiatori, confruntări între „legiunile romane” și „războinicii daci”, dar și o simulare a ceremoniei de incinerare a fondatorului Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Marcus Ulpius Traianus.
Deschiderea oficială a evenimentului, însoțită de o paradă cu torțe, va avea loc în centrul orașului Hațeg, sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 19,30, însă taberele militare din situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor putea fi vizitate de public de la ora 12,00.