Tăriceanu și Tudose vorbesc „limbi diferite”

0

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, susține că Guvernul a cerut companiilor de stat să vireze la buget dividendele din anii anteriori, nefiind vorba de nimic anticipat. Totuşi, premierul Mihai Tudose admite că este vorba despre dividende anticipate.

„Guvernul a solicitat companiilor de stat să vireze dividendele care nu au fost distribuite anii anteriori, nu anticipat. Deci pentru anii anteriori sunt foarte multe dividende care s-au acumulat la companii și nu au fost vărsate la bugetul de stat. E normal ca aceste dividende să fie vărsate către buget, pentru ca acționar este statul. Orice acționar își încasează dividendele și în mediul privat și același lucru trebuie să fie și la stat. (…) Companiile și-au păstrat o parte din dividende, au fost repartizate pentru investiții și restul trebuie vărsate la stat și e ceva firesc”, a explicat Tăriceanu, marți, la Parlament.

Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, a declarat marți premierul Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose a precizat că respectivele companii nu sunt afectate din acest motiv pentru că „din punctul lor de vedere este exact acelaşi lucru”.

„Nu este (o problemă pentru companii – n.r.). Dacă dividentele acestea erau date către stat peste şase luni sau acum, din punctul lor de vedere este exact acelaşi lucru. Cu toate companiile s-a vorbit şi s-a ţinut cont de necesarul până la sfârşitul anului sau pe primele luni ale anului viitor. La toate companiile de stat s-a pus această problemă şi s-a găsit această soluţie: acolo unde banii nu erau angajaţi sau nu era nicio prognoză că vor fi necesari s-au luat acum”, a explicat şeful Executivului.

Întrebat, la finalul BPN al PSD, despre faptul că Ministerul Energiei a solicitat Romgaz și Conpet să vireze în avans către bugetul de stat câteva sute de milioane de lei sub formă de dividende, premierul a explicat: „Dividendele, în mod cert, se dau acționarilor. Deci, nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem niște proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Brașov — Ploiești (tronson de autostradă — n.r.). Se face pe bani naționali și trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.