Doliu în handbal. A murit Lascăr Pană!

Lascăr Pană, care a condus Minaur Baia Mare peste 25 de ani şi a fost şi antrenor al naţionalei, a decedat, duminică, la doar trei zile după ce a împlinit 83 de ani, anunţă News.ro.

În 1970, Lascăr Pană a ajuns la Baia Mare, unde a preluat echipa Minerul. În 1974, Pană a avut inițiativa înființării primului club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare. Cu Lascăr Pană la conducere, timp de 25 de ani, Minaur nu s-a clasat niciodată mai jos de locul patru în campionatul național, potrivit paginii dedicate pe Wikipedia. În acest timp, la Minaur au jucat handbaliști valoroși precum Iosif Boroș, Maricel Voinea, Gheorghe Covaciu sau Alexandru Stamate. Lascăr Pană a câștigat de două ori cu Minaur Cupa IHF, în 1985 și 1988, și a calificat de trei ori echipa în semifinalele Cupei Cupelor, în 1979, 1980 și 1986.

Antrenorul Pană a pregătit în câteva rânduri și echipele naționale ale României: cea universitară, România B și echipa de seniori. În 1980, alături de Ioan Kunst-Ghermănescu și Niculae Nedeff, el a obținut cu selecționata de seniori medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova.

Între 1990 și 1995, Pană a condus loturile naționale masculine ale Greciei, cu care a obținut locul patru la Jocurile Mediteraneene și s-a calificat de trei ori în finala Campionatului Mondial pentru tineret. În anii următori, Lascăr Pană a ocupat diverse funcții administrative în cadrul Federației Române de Handbal și a devenit consilier local al municipiului Baia Mare din partea PSD, îndeplinind timp de un an și funcția de președinte al Comisiei de Sport a Consiliului Local. În 2009, el a devenit președintele de onoare al clubului pe care el însuși l-a creat, HC Minaur Baia Mare. Între 2014 și 2015 a fost numit director tehnic al echipei feminine de handbal HCM Baia Mare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.