Noi măsuri fiscale pentru companiile digitale
Miniștrii Economiei și Finanțelor din Uniunea Europeană au stabilit sâmbătă să înceapă să elaboreze noi măsuri fiscale care să permită impozitarea corectă a activității companiilor digitale și au însărcinat Comisia Europeană să prezinte o propunere care să fie gata în primăvara lui 2018, relatează agenția EFE.
„Am cerut experților statelor membre și Comisiei Europene să încerce să găsească soluții atât pe termen lung cât și scurt”, a afirmat ministrul Finanțe al Estoniei, Toomas Toniste, țară care deține președinția semestrială a UE, într-o conferință de presă la finalul reuniunii miniștrilor Economiei și Finanțelor din UE.
Cele 28 de state membre au dezbătut sâmbătă necesitatea găsirii de soluții pentru ca marile companii digitale, precum Google, Amazon, Facebook și Apple, să plătească impozite corecte în țările europene, informează Agerpres.
După acest consens, Comisia va elabora un referat care să conțină evaluarea problemei, provocările, modele de afaceri, sau alternative legislative disponibile, printre alte elemente, înainte de reuniunea șefilor de state și de guverne, care va avea loc pe 29 septembrie, la Tallin, în Estonia.
Ulterior, țările membre vor lucra pe acest subiect pentru a adopta concluziile la consiliul din decembrie, care vor marca traseul pentru ca Executivul comunitar să elaboreze o propunere legislativă definitivă în primăvara anului viitor, potrivit vicepreședintelui CE pentru zona euro, Valdis Dombrovskis.
Franța, Spania, Germania și Italia au venit la dezbateri cu o propunere comună pentru stabilire a unui impozit pe cifra de afaceri a acestor companii.
La acest plan au aderat oficial alte șase țări, Austria, Bulgaria, Grecia, Portugalia, România și Slovenia, care au semnat declarația inițiată de Paris, iar ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, a subliniat că „peste 20 de țări” sprijină ideea, ceea ce va genera „presiune politică” să se meargă mai departe.