Tânără, lovită de tren la Apahida

Un accident tragic a avut loc luni dimineaţă la Apahida, în judeţul Cluj. O tânără de 20 de ani a fost lovită de tren în timp ce trecea calea ferată printr-un loc nepermis.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat că victima era în stare de inconştienţă când a fost preluată. „S-au deplasat două ambulanţe, dintre care una din cadrul SMURD, terapie intensivă mobilă, şi un echipaj al SAJ. În unul dintre apeluri se spunea că victima mai mişca”, a menţionat Ciprian Cornea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat că e vorba de o tânără de 20 de ani din Apahida şi că, din primele cercetări, rezultă că aceasta ar fi traversat calea ferată prin loc neamenajat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.