Ungaria condamnă noua lege a educației din Ucraina

0

Parlamentul Ungariei a adoptat marți în unanimitate un decret susținut de cinci partide care condamnă „ilicita lege a educației din Ucraina” și cere adoptarea de măsuri împotriva acesteia, relatează MTI.

Moțiunea a fost inițiată ca răspuns la noua lege educației din Ucraina, care interzice învățământul în limbile minorităților în ciclurile superioare celui primar.

Decretul susține că noua lege restricționează grav drepturile comunității ungare din Ucraina la educație și la folosirea limbii materne.

În plus, noua lege nu doar că încalcă normele europene, dar contravine și mai multor tratate internaționale fundamentale pe care Ucraina le-a semnat în mod voluntar pentru protejarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a minorităților, se mai arată în moțiune.

Decretul cere liderilor Ucrainei să respecte „valorile comune europene ale democrației și statului de drept” și să oprească aplicarea noii legi. Documentul solicită de asemenea guvernului ungar să ia toate măsurile pentru a împiedica aplicarea noii legi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.