Electrica și Enel, amendate de ANRE

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) va amenda companiile de distribuție din grupurile Electrica și Enel cu până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă unde mai sunt consumatori nealimentați, în urma furtunii de duminică, a declarat președintele ANRE, Niculae Havrileț.

„Am demarat la Enel și Electrica o acțiune de verificare, să vedem dacă au respectat prevederile legale, potrivit cărora trebuie să alimenteze toți consumatorii din mediul urban în 48 de ore, iar pe cei din mediul rural în cel mult 72 de ore de la producerea evenimentului, în cazul unei furtuni deosebite, cum a fost cea de duminică. Acolo unde nu s-a respectat această prevedere, vom aplica o amendă de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă care nu este alimentată”, a spus Havrileț, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, având în vedere că mai sunt consumatori nealimentați, atât în cazul Enel, cât și al Electrica, aceste două companii vor primi penalitățile menționate.

Miercuri, la ora 12:00, în cazul E-Distribuție Banat, din grupul Enel, mai erau circa 8.500 de consumatori nealimentați, din cei peste 225.000 care au avut de suferit în urma furtunii de duminică.

Pe de altă parte, Electrica nu precizează numărul consumatorilor nealimentați, dar a anunțat că, în dimineața zilei de miercuri, mai erau 18 localități afectate în zona de distribuție Electrica Muntenia Nord și trei localități în zona Electrica Muntenia Sud.

În total, la nivelul țării, circa 500.000 de consumatori de energie au fost afectați de furtuna de duminică, potrivit Ministerului Energiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.