Maria Grapini și Vera Jourova, la masa discuțiilor despre dublul standard

Maria Grapini va fi gazda unei conferințe de interes major european!

Cel mai activ europarlamentar român, Maria Grapini, va avea, săptămâna viitoare, un program extrem de încărcat și important deopotrivă, pentru că, miercuri, 27 septembrie, după un mic dejun de lucru, pe care îl găzduiește, va avea o nouă întâlnire de interes major european, tot în calitate de gazdă! Umanista Maria Grapini, în calitate de membră a Comisiei IMCO, va gira, drept coorganizator, alături de trei colegi eurodeputați, conferința ”Calitatea Diferită a Produselor pe Piața Unică”, eveniment în deschiderea căruia va lua cuvântul comisarul european pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de gen, Věra Jourová.

“Subiectul dublelor standarde ale produselor reprezintă o problemă stringentă pentru România, având implicații directe asupra sănătății consumatorilor întregii Europe de Est. La începutul verii, am făcut un demers cu privire la acest subiect, adresându-i o întrebare comisarului European, Věra Jourová, referitoare la măsurile pe care Comisia le are în vedere pentru a asigura distribuția uniformă a produselor de calitate în UE și evitarea practicilor neloiale. Răspunsul Comisarului enunță faptul că ”s-a solicitat autorităților statelor membre să colecteze și să facă schimb de dovezi privind cazurile presupuse de standarde duble ale calității produselor alimentare”. Cu ocazia conferinței pe care o găzduiesc, vom avea cea mai directă modalitate să ne lămurim toate necunoscutele momentului, într-un domeniu în care România a avut și are încă de suferit, pe nemerit!”, a declarat europarlamentarul PPU-sl.

În sală vor fi prezente asociații de protecție a consumatorilor din mai multe țări, România urmând să fie reprezentată de către Sorin Mierlea, președinte InfoCons – Asociație pentru Protecția Consumatorilor, care va fi și speaker.

Românca Maria Grapini îi va avea alături pe colegii eurodeputați Nicola Danti, Olga Sehnalova și Biljana Borzan.

vera jourova

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.