Caravana Smart City, lansată sâmbătă!
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCR) lansează sâmbătă Caravana Smart City, cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, evenimentul de deschidere vizând conectarea comunității City Managerilor din România.
Programul Caravana Smart City este organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei și se desfășoară pe o perioada de 12 luni, în 12 regiuni ale țării, informează Agerpres.
Asociația, prin intermediul activităților desfășurate și al evenimentelor create, angrenează în procesul de dezvoltare de orașe și comunități inteligente, companii, mediul universitar, dezvoltatori, producători și furnizori de servicii și beneficiari — ministere, primarii, consilii locale, etc.
Asociația își propune să creeze canalele necesare promovării și implementării proiectelor de Smart City, atât prin reunirea tuturor factorilor care participă la dezvoltarea acestui concept, cât și prin acțiunile întreprinse de aceasta, respectiv de participare cu rol consultativ la elaborarea strategiilor și programelor naționale privind dezvoltarea locală și de monitorizare a implementării legislației și de contribuție la actualizarea acesteia.