Anchete / Reportaj — 26 septembrie 2017
Mănăstirea Bârsana, șase secole de vatră monahală

Localitatea Barsana este o asezare straveche, situata pe malul drept al raului Iza, la o departare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei. Daca sapaturile arheologice au scos la iveala relicve care arata ca aici au existat asezari omenesti inca din epoca hallstattiana, in izvoarele scrise, localitatea Barsana este atestata incepand cu 1326 cand, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diploma prin care sunt intarite drepturile de posesiune asupra mosiei Barsana, pentru cneazul Stanislau Barsan, care avea aceasta mosie cu drept de mostenire. Mai tarziu, asa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie si respectiv 21 iulie 1390, proprietarii mosiei Barsana erau Voievozii Balcu si fratele sau Drag.

La Barsana au existat doua vetre monahale, la aproximativ opt – noua kilometri departare una de alta: una in partea sud-estica a hotarului, in locul numit Valea Slatinei, iar alta in partea sud-vestica a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele vaii, care astazi se numeste Valea Hotarului, iar in documentele secolului al XIV – lea e amintita cu numele Valea Manastirii. Manastirea de pe dealul Humâna este aestata documentar de o diploma din 21 iulie 1390. Pana in prezent nu se cunosc alte documente care sa ateste existenta acestei manastiri. Dupa traditie Manastirea din Humâna a disparut in secolul al XVIII-lea, cand, prin actiunile uniatiei, au fost distruse mai multe manastiri de pe teritoriul Transilvaniei.

Manastirea de pe Valea Slatinei: Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Pãrul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost „mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humâna”. Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.

La Pãrul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.

Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu – Biserica Balcului.

Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala. Treptat, averile manastirii s-au marit, dar a sporit si prestigiul ei ca vatra de spiritualitate romaneasca. Aici se pregateau preoti, cantori, zugravi. Cu toate interdictiile impuse de regimurile straine, Manastirea Barsana tinea legaturi cu marile centre ortodoxe din Tara Romaneasca si Moldova, de unde se procurau carti de slujba si invatatura, nu numai pentru trebuintele manastirii ci si pentru parohiile invecinate.

Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.

In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.

La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc (Munkaci) iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.

Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.

Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli”: Locul pe care a fost manastirea era bine gospodarit in timpul cand se afla in posesiunea parohiei din Barsana. Pe el se afla o livada frumoasa cu pomi fructiferi, fanete si araturi. Dupa al doilea razboi mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de langa drum a fost data la mai multe familii, care si-au construit acolo locuinte si astfel s-a constituit pe acel teren un adevarat catun de case noi. Partea terenului manastirii, care este situata mai sus, pe terasa, a ramas in continuare libera, locul a fost pastrat de Dumnezeu pentru ca pe el sa se intemeieze o noua manastire.

Amintirea vechii manastiri n-a disparut din memoria credinciosilor, dar nici dorinta de a avea alta in loc. Timpurile si evenimentele au fost impotriva acestei aspiratii. Inainte de Marea Unire din 1918, Maramuresul, ca si intreaga Transilvanie, se afla sub stapanirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor si manastirilor ortodoxe romanesti. Intre cele doua razboaie mondiale multe parohii au revenit la Ortodoxie si, in 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.

Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii, impreuna cu Parintele paroh Gheorghe Urda, au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au inceput sa adune materialul lemnos pentru biserica manastirii.

In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.

In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.

In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastirii.

La inceput, lucrarile au fost supravegheate de parintele Gheorghe Urda, parohul Barsanei. In 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramuresului, de la Manastirea Ramet, pe tanara monahie Filofteia Oltean, randuita ca stareta a noului asezamant. Fire energica si intreprinzatoare, cu simt artistic si zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit si a vegheat, pana la cele mai marunte detalii, ridicarea intregului ansamblu manastiresc, inchinat Soborului Sfintilor 12 Apostoli (30 iunie).

Reconstructia Manastirii Barsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de inspiratie traditia locala, toate cladirile din incinta manastirii sunt executate din lemn de stejar si pietre de rau, fiind ridicate de mesteri din localitate, asigurand astfel continuitatea artei cioplirii si imbinarii lemnului.

Proiectul Manastirii „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” – Barsana a fost gandit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos, care se va dezvolta in timp si spatiu in functie de posibilitatile financiare ale locanicilor, ale sponsorilor si de nevoile spirituale ale obstii monahale.

Proiectul cuprinde urmatoarele obiective: Biserica in stil maramuresean, Altarul de vara, Aghiasmatarul, Staretia, Casa Voievodala, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Praznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane si carte veche Gavril de Barsana, Turnul – clopotnita, Poarta maramureseana, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumanarilor, troite, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare si altele.

 „Muzeul de icoane si carte veche Gavril de Bârsana”

Observandu-se un aflux de pelerini si turisti atrasi de traditiile, autenticitatea si frumusetile zonelor de pe Valea Izei, s-a considerat necesara construirea si amenajarea unui muzeu care sa intregeasca functiile manastirii.

Inaugurarea oficiala a Muzeului de icoane si carte veche a avut loc in seara zilei de 29 iunie 2005 in prezenta Prea Sfintitului Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, a Prea Sfintitului Justin Sigheteanu, arhiereu vicar, a oficialitatilor locale, a oamenilor de cultura si a unui numeros public.

Muzeul este amplasat in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a turnului clopotnita. Fiind un obiectiv destinat turistilor si pelerinilor dornici de informare asupra trecutului religios si cultural al provinciei istorice Maramures, este astfel amplasat ca sa aiba o legatura directa cu accesul in manastire si pentru a nu perturba activitatile cu caracter religios al manastirii.

Conceptia arhitecturala se bazeaza pe punerea in valoare a traditiei arhitecturale specifice zonei Maramuresului istoric si integrarea in sit. Muzeul este o constructie structurata pe trei nivele: demisol, parter si etaj. Nivelul demisolului si parterul sunt construite pe o structura de pereti din caramida si samburi de beton armat, iar etajul este construit din lemn. Interiorul este dominat de un spatiu liber desfasurat pe toata inaltimea cladirii. Proiectul rezolva functional spatii de expunere pentru icoane si vitrine cu carti vechi, la parter, dar si ateliere unde maicile desavarsesc arta tesutului, cea a pictarii icoanelor pe diferite suporturi, la demisol, iar la etaj sunt gazduite exponate cu caracter etnografic. La etaj spatiile destinate exponatelor sunt legate printr-un coridor tip „satra”.

Toate aceste spatii sunt astfel construite incat sa avem imaginea unei case taranesti maramuresene, mobilierul si tamplaria fiind de inspiratie locala. Tot aici a fost prevazut un loc de „zabava” si meditatie, foisorul, element caracteristic arhitecturii romanesti. Accesul la etaj si demisol se face pe doua scari dispuse simetric, astfel incat sa se poata realiza un circuit de vizitare.

Muzeul manastirii dispune de manuscrise si carti sfinte de patrimoniu din secolele XVI – XIX, icoane vechi si o bogata colectie de obiecte de arta populara locala. Toate exponatele dau valoare spirituala colectiei muzeale.

Ateliere manastirii

„Sfantul avva Antonie, stand odata in pustiu, a cazut prada acediei si apasatoarei intunecimi a gandurilor rele. Si zicea catre Dumnezeu: «Doamne, vreau sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile rele. Ce sa fac in nelinistea mea? Cum sa ma mantuiesc?». Ridicandu-se putin si privind afara, Antonie vede pe cineva aidoma lui, stand jos si lucrand, apoi sculandu-se si facand rugaciunea, si iar asezandu-se si impletind funia, apoi din nou sculandu-se pentru rugaciune. Era un inger al Domnului, trimis ca sa-l indrepte si sa-l intareasca. Si l-a auzit pe inger spunand: «Fa asa si te mantuieste!». Auzind acestea, [avva Antonie] s-a bucurat nespus si a prins curaj. Si asa se mantuia” (Pateric).

Urmand Sfantului Antonie, monahii apreciau munca drept un mijloc potrivit pentru a feri mintea de risipiri, drept o forma de asceza, dar si ca o slujire facuta societatii si un izvor de venituri pentru facerea de milostenii. Faimosul principiu al monahismului „Roaga-te si munceste (Ora et labora), urmeaza invatatura comuna si reprezinta solutia ortodoxa la problema cum sa ne rugam neincetat (1 Tesloniceni 5, 17), solutie oferita inca de Origen care spunea „Se roaga neincetat cel care uneste rugaciunea cu faptele trebuincioase, si faptele cu rugaciunea”.

Cuvantul dumnezeiesc rostit si ascultat este cuprins în Biblie; îl gasim cuprins în arhitectura si zidit. Cântat si reprezentat pe scena hierofanica a cultului, constituie liturghia. Tainic zugravit, se ofera contemplatiei ca „teologie vizuala” sub forma icoanei.

Urmand traditia de veacuri a monahismului ortodox, si la Manastirea Barsana au fost infiintate doua ateliere, unul de pictura si altul de tesatorie. In aceste ateliere maicile desavarsesc arta tesutului si a pictarii icoanelor pe diferite suporturi (in special lemn sau sticla).

Sursa: manastireabarsana.ro;

manastirea barsana 2

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *