Dinamo, umilită de Concordia Chiajna în Liga I

0

Concordia Chiajna a furnizat una din cele mai mari surprize din actuala ediție a Ligii I de fotbal, impunându-se miercuri în deplasare în fața lui Dinamo București cu scorul de 3-2 (1-1), într-un meci din etapa a 11-a, care ar fi trebuit să se desfășoare pe 20 septembrie, însă a fost amânat din cauza condițiilor meteo.

Antrenată de Vasile Miriuță, fostul tehnician al Concordiei, Dinamo nu a reușit să repete evoluția bună împotriva Stelei și și-a privit de sus adversarul, care a înscris la puținele sale ocazii, informează Agerpres.

Dinamo a deschis scorul în minutul 12 prin Rivaldinho, care a profitat de lipsa de reacție a apărării adverse. Dinamo a părut să controleze partida, însă Concordia a egalat împotriva cursului jocului, la prima sa ocazie, Batin speculând o greșeală a lui Romera (minutul 30).

Echipa gazdă nu s-a regăsit până la pauză, însă a trecut din nou în avantaj în debutul reprizei secunde, în minutul 47, prin Paul Anton, care a înscris cu capul la un corner executat de Hanca și a ajuns astfel la trei goluri în actuala ediție a Ligii I.

Bumba, fostul jucător al lui Dinamo, a egalat cu o execuție de excepție (64).

Mahlangu s-a remarcat din nou cu o minge deviată (68).

Servit de Manasse Enza Yamissi, Batin a adus victoria Concordiei în minutul 83, la un corner. Batin are cinci goluri în actualul campionat.

Dinamo a avut o bară prin Anton (89), apoi Bălgrădean i-a salvat pe oaspeți în al patrulea minut de prelungire.

Dinamo, care a luat gol meci de meci în ultimele cinci etape, este în clasament pe locul 7, cu 16 puncte.

Concordia are 11 puncte și se află pe locul 11.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.