Anim’est, la debut

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, ediția a XII-a, singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație, se va desfășura în perioada 29 septembrie – 8 octombrie.

Proiecțiile vor avea loc la Cinemateca Eforie, Cinema Elvira Popescu, Centrul CINETic, Expirat Halele Carol, Apollo111 și Carol 53, informează Agerpres.

Ediția din acest an — „The Comics Edition” — celebrează una dintre cele mai semnificative și constante surse de inspirație pentru filmul de animație — benzile desenate.

Invitat special va fi canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști creatori de benzi desenate, cel care semnează și vizualul ediției Anim’est 2017. Posterul ediției a fost intitulat de autor „Raluca Descends on Bucharest”.

Potrivit organizatorilor, pe toată durata ediției din acest an a festivalului, vor fi proiectate câteva dintre cele mai îndrăgite lungmetraje de animație realizate după benzi desenate, titluri cunoscute precum „Persepolis”, unul dintre hiturile de animație ale deceniului trecut, premiat la Cannes, câștigător a două Premii Cesar și nominalizat la Premiile Oscar și BAFTA; „Tintin et le temple du soleil” / „Tintin and the Temple of the Sun”, varianta din 1969, recondiționată; sau „Chico & Rita”, nominalizat la Oscar și desemnat cel mai bun film de animație de Academia Europeană de Film în 2011.

Totodată, în cadrul unui proiect special — Gopo ReAnimation Night — se aniversează 60 de ani de când cineastul român Ion Popescu-Gopo a primit premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.