Marina Almăşan lansează „Cu ricșa prin orașul viitorului”
Vedeta TVR, Marina Almăşan și-a lansat cartea „Cu ricșa prin orașul viitorului” – Jurnal de Călătorie la Seul.
Volumul îi poartă pe cititori printr-o fabuloasă aventură sud-coreeană. Autoarea scoate în evidență tehnologia avansată a țării, dar face și o incursiune plină de culoare prin istorie și cultură.
Cartea a primit chiar binecuvântarea Ambasadorului Coreei de Sud, care a participat la lansare. O împătimită a călătoriilor și poveștilor, Marina a bătut lumea în lung și-n lat.
A scris și alte cărți despre experiențele sale în Japonia, China și Statele Unite.