Unele categorii de bugetari, sporuri de 75%
Mai multe categorii de angajați din administrația publică, dar și personal contractual, vor primi începând de anul viitor sporuri considerabile. Cei care muncesc în condiţii de izolare se vor alege cu sporuri de până la 20% din salariul de bază, în timp ce aceia care lucrează în condiţii deosebit de periculoase vor primi sporuri şi de 75% din salariu.
Este vorba despre un act normativ publicat de Ministerul Dezvoltării prin intermediul căruia se stabileşte ce categorii de bugetari vor primi de anul viitor o serie de sporuri care pot ajunge şi până la 75%.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, sporurile se acordă dacă există factori nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi, “existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare; structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă”.
Sporurile îi vizează în primul rând pe cei din Administraţia Publică Centrală, dar şi pe cei din unităţile teritoriale. Aceştia vor primi între 5 şi 15% din salariul brut. Conform notei de fundamentare, mărimea concretă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, potrivit proiectului, este următoarea:
1. Spor de până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc;
2. Spor de până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenta a 3 factori de risc;
3. Spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc.
De asemenea, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri:
b) Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase – de până la 75%;
c) Sporul de izolare şi pentru condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare datorată activităţii desfăşurate în localităţi amplasate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu dificultate, în punctele de frontieră c) amplasate în afara localităţilor sau de activitatea desfăşurată în condiţii de radiaţii şi altele asemenea stabilite de ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor – de până la 20%.
Şi personalul din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul rezervaţiei, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază, care nu se ia în calcul la limita sporurilor prevăzută la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Acest spor se acordă proporţional cu timpul lucrat în rezervaţie.