Milioane de pensii vor fi recalculate!
Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor, aflată în fază de proiect, a declarat, vineri, la Sucevița, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, actul normativ este finalizat, însă specialiștii din Guvern urmează să stabilească impactul financiar produs de aplicarea sa.
„Legea pensiilor este finalizată practic ca și document. În perioada următoare se face evaluarea financiară. Este vorba de un impact semnificativ și trebuie să ne prezinte, cât de curând, care este perioada necesară pentru recalcularea pensiilor. Vorbim de recalcularea a peste cinci milioane de dosare. Este vorba de mecanismele tehnice și resursele financiare pentru ca atunci când vom ieși cu ea să existe răspuns la toate întrebările’, a afirmat Dragnea.
Şeful PSD susține că noua pensie va elimina inechitățile din sistem, subliniind că „sunt șanse ca noua lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018”.
De asemenea, Dragnea le-a solicitat tuturor miniștrilor din cabinetul Tudose evaluarea celor 135 de secretari de stat.
Evaluarea secretarilor de stat trebuie trebuie realizată într-un termen de două săptămâni, considerându-se că acest demers este necesar în condițiile în care miniștrii au fost supuși unei astfel de evaluări.
„Miniștrii să prezinte o evaluare a secretarilor de stat în maximum două săptămâni. S-a făcut o analiză a ministerelor, a miniștrilor, dar este obligatoriu să existe o evaluare a secretarilor de stat. Poate unii sunt buni, poate unii nu sunt buni”, a afirmat Dragnea.