Hidroelectrica se reorganizează!

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, are avizată din această săptămână o nouă structură organizatorică ”al cărei rol este acela de accelerare a procesului de listare şi orientarea companiei către dezvoltare şi investiţii”, a anunţat luni compania.

”Prin implementarea acestei măsuri organizatorice este creat un număr important de noi locuri de muncă – funcţii de execuţie destinate specialiştilor, în structuri cheie care asigură suportul pe termen mediu şi lung pentru activităţile de mentenanţă, retehnologizare, tehnic şi suport producţie, proiectare, infrastructuri critice”, arată compania într-un comunicat citat de News.ro.

Oficialii producătorului de energie spun că reorganizarea societăţii este în concordanţă cu necesităţile interne identificate, precum şi cu viziunea de dezvoltare/investiţii pe care o are noul directorat.

”Odată cu creşterea numărului membrilor directoratului de la trei la cinci se doreşte asumarea clară a răspunderii acestora pe activităţile de bază, concomitent cu flexibilizarea şi debirocratizarea modului de acţiune în cadrul Hidroelectrica. S-a costatat că suprapunerea activităţilor de coordonare, produsă ca urmare a funcţionării unui palier managerial, cu rol devenit incert, interpus între directorat şi funcţiile de execuţie, conduce la o disipare a răspunderii şi la birocratizarea modului de implementare a deciziilor la nivelul societăţii”, menţionează compania.

Astfel, prin reorganizare, compania îşi lărgeşte baza de specialişti, ”cu precădere pe activităţi nucleu, cum sunt cele de retehnologizare şi mentenanţă a capacităţilor de producere a energiei electrice pe care societatea le deţine în portofoliu”.

Reprezentanţii Hidroelectrica spun că deficitul substanţial de salariaţi pe zonele respective a avut în trecut impact direct asupra obiectivelor companiei, astfel că, la şase luni, execuţia planurilor de dezvoltare era de 20,33%, din care retehnologizările reprezentau 4,50%, iar mentenanţa sub 20% faţă de prognozatul din buget, se subliniază în comunicat.

”Hidroelectrica trebuie să rezolve un deficit acut de personal, astfel încât să devină cu adevărat competitivă pe piaţa de energie şi să se îndrepte, aşa cum este normal, către zona de investiţii şi dezvoltare naţională şi chiar regională. Sunt lucruri care au fost neglijate până acum şi pe care a venit momentul să le aşezăm între priorităţi”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Intrarea în vigoare a noii organigrame se va face în etape, după consultarea cu sindicatul Hidrosind, şi cu urmărirea încadrării în fondul de salarii pe anul 2017 conform bugetului de venituri şi cheltuieli.

Vor dispărea totodată câteva posturi de directori, însă acest lucru nu presupune disponibilizări, ocupanţii posturilor restructurate urmând să ocupe alte poziţii în cadrul companiei.

Hidroelectrica a înregistrat în primele şapte luni un profit brut de 971,88 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, cifra de afaceri realizată în primele şapte luni s-a ridicat la 1,948 miliarde lei, în timp ce marja profitului net a crescut de la 38% la 31 iulie 2016 la 43% la 31 iulie 2017.

Numărul efectiv de personal la 31 iulie era de 3.292 de salariaţi.

La 31 iulie, producţia totală de 8,768 TWh a fost obţinută în cele 207 hidrocentrale în exploatare, inclusiv cinci staţii de pompare cu rol energetic, având o putere instalată de 6.382 MW.

Hidroelectrica este una din cele mai profitabile companii de stat şi unul din cei mai mari producători de energie din ţară.  Acţionarul majoritar este Ministerul Energiei, cu 80,05% din capital, restul fiind deţinut de Fondul Proprietatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.