Autostrada Sibiu-Pitești poate fi construită!
Directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, spune că autostrada Sibiu-Piteşti poate fi construită fără nicio problemă, în baza documentaţiei deja existente, din 2008.
„Sibiu–Piteşti este una dintre priorităţile noastre şi este un proiect ce poate fi promovat pe documentaţia din 2008. Am fost pe teren, am beneficiat de sprijinul Institutului Geologic Român, care a furnizat deja un document. Toate acestea vin să demonstreze valabilitatea studiului din 2008, şi nicidecum că soluţiile de atunci nu au fost cele optime. În definitiv relieful este acelaşi, nu s-au schimbat lucruri semnificative”, a declarat Ştefan Ioniţă.
Şeful CNAIR a participat marţi la dezbaterea pe tema infrastructurii rutiere din România, organizată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.
Discuţiile au vizat problemele cu care se confruntă infrastructura rutieră în acest moment şi s-au axat cu precădere pe subiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti. Cu această ocazie au fost aduse în discuţie inclusiv motivele care au provocat întârzierea acestui proiect.
„Avem în cadrul companiei toate pârghiile şi toate mecanismele să facem lucrurile bine. Vom lucra cu experţii nostri, ingineri de drumuri, cu instituţii de prestigiu din România, cu asociaţii precum AGIR, Asociaţia profesională de drumuri şi poduri, proiectantul IPTANA. Nimic nu ne reţine să continuăm”, a adăugat directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă.
De altfel, CNAIR anunţa în luna septembrie că „prioritatea absolută” este Autostrada Sibiu-Piteşti.
CNAIR preciza în septembrie că prioritatea absolută a companiei este Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European, iar în acest context au fost scoase la licitaţie în acest an contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect „de o importanţă majoră pentru economia României”.
Până la sfârşitul anului, CNAIR SA vrea să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergatoare.
Totodată, cu o zi în urmă, a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic – Braşov, sector Râşnov – Cristian, la care se adaugă drumul de legătură cu minicipiul Braşov. Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă şi 3,7 km la profil de drum naţional cu patru benzi, separate pe zona mediană.
Contractul a fost semnat de CNAIR cu asocierea Alpenside cu Specialist Consulting.
Cu această ocazie ministrul Răzvan Cuc a precizat că va monitoriza atent modul în care se vor execura lucrările.
„De astăzi, în 24 de luni, conform contractului trebuie să circulăm pe acest sector de autostradă. Atrag atenţia constructorului că nu mai acceptăm nicio întărziere şi mai ales nu mai facem rabat de la calitate. Împreună cu Ştefan Ioniţă, aşa cum v-am obisnuit, vom monitoriza foarte atent, pe şantier, evoluţia lucrărilor”, a spus Cuc.
Valoarea contractului este de 118.019.701 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de doi ani, din care proiectare şase luni, iar execuţia propriu-zisă este de 18 luni. Garanţia de bună execuţie a lucrărilor va fi de 48 de luni.
În context, directorul General al CNAIR, Ştefan Ioniţă, a afirmat cu ocazia semnării contractului că proiectul autostrăzii Ploieşti – Râşnov este la fel de important pentru România ca şi Piteşti – Sibiu.
„Este un proiect foarte important pentru România alături de Sibiu – Piteşti şi ne dorim ca ambele investiţii să coexiste. Prin semnarea contractului am parafat începutul acestui obiectiv care va fi finanţat din Bugetul de Stat. Aşteptăm de la Antreprenor seriozitate şi o mobilizare adecvată importanţei acestui proiect. E un proiect care nu are de ce să depăşească termenele contractuale. Astfel, în primăvară trebuie să avem utilajele în şantier şi să demarăm lucrările fără nicio problemă. Avem finanţarea asigurată şi mai rămâne să stabilm când vom porni şi celelalte obiective, astfel încât să construim toată autostrada de la Ploieşti la Râşnov”, a subliniat reprezentantul CNAIR.