Boris Johnson, în centrul unui uriaș scandal

Oraşul libian Sirt, care până recent a fost fief al reţelei teroriste Stat Islamic, poate deveni „viitorul Dubai”, după înlăturarea „cadavrelor”, a afirmat ironic Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, un comentariu care a atras critici dure, relatează BBC News online.

„Mă uit la Libia, o ţară incredibilă. Nisip alb, marea frumoasă, Palatul lui Cezar, evident, după cum ştiţi, cel real. Un loc incredibil. Are un potenţial real, tineri extraordinari care vor să producă tehnologii. Există un grup de oameni de afaceri britanici, oameni minunaţi, care vor să investească în zonele de coastă din Sirt, aproape de locul în care a fost capturat şi executat fostul lider Muammar Kadhafi, după cum unii dintre voi aţi văzut”, a afirmat Boris Johnson într-un discurs rostit la o conferinţă a Partidului Conservator.

„Au o viziune extraordinară de a transforma Sirt în viitorul Dubai. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să cureţe zona de cadavre”, a adăugat Boris Johnson râzând.

Oraşul Sirt a fost fieful reţelei teroriste Stat Islamic în Libia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.