Angajat al Consulatului SUA la Istanbul, arestat

Share:

Un tribunal din Istanbul a decis, miercuri, plasarea în arest preventiv a unui angajat al Consulatului Statelor Unite, acuzat de fapte de terorism şi spionaj în legătură cu tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, potrivit unei surse judiciare citate de site-ul agenţiei Anadolu.

Angajatul, Metin Topuz, a fost acuzat de „încercarea de a răsturna ordinea constituţională şi de subminarea guvernul Turciei” şi de „spionaj”.

Instanţa a decis că Topuz a avut legături cu membri ai organizaţiei intitulate Fethullah Terrorist Organization (FETO), considerată responsabilă pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au fost ucise şi alte 2,200 au fost rănite.

Angajatul consulatului SUA ar fi discutat cu şefi din poliţie şi cu fostul procuror general Zekeriya Oz, acuzat de „constituirea unei organizaţii pentru comitere de infracţiuni” şi „încercarea de a răsturna guvernul prin forţă” prin intermediul unui complot pus la cale de către clericul musulman Fethullah Gulen, care locuieşte în Statele Unite, potrivit Mediafax.

Relaţiile dintre SUA şi Turcia sunt tensionate după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Statele Unite îl protejează pe Fethullah Gulen, întrucât refuză extrădarea de urgenţă a acestuia. Gulen, în vârstă de 79 de ani, a respins toate acuzaţiile şi consideră că Erdogan a impus o dictatură în Turcia.

Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgenţă după tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, iar peste 50.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnalişti şi angajaţi din administraţia centrală, fiind acuzate de susţinerea lui Fethullah Gulen. Acţiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene şi organizaţii pentru drepturile omului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.