Maria Grapini susţine OEC, în lupta pentru consumatorii români!
Organizația Europeană a Consumatorilor – BEUC – a transmis o scrisoare oficială Parlamentului European, cu solicitare fermă de sprijin pentru o campanie majoră, privind despăgubirea colectivă. Aceasta a fost una dintre cele mai mari priorități ale BEUC, în ultimii ani, deoarece exemplele de situații de vătămare în masă au crescut vertiginos. Cazurile Volkswagen şi Ryanair sunt cele mai recent exemple în care consumatorii europeni nu dispun de acest instrument de acces la justiție comună, fapt evidențiat și de raportul Comitetului EMIS.
BEUC susţine că există încă o mare ezitare în Comisia Europeană, cu privire la includerea oricărui plan de despăgubire colectivă în programul de lucru pe 2018, care este în curs de finalizare. Din acest motiv, organizaţia a redactat o scrisoare către președintele Comisiei Europene, solicitând o acțiune legislativă precisă.
BEUC invocă în scrisoare discursul recent al preşedintelui Juncker, privind Starea Uniunii, în care acesta a afirmat că este „șocat, atunci când consumatorii sunt înșelați cu bună știință și în mod deliberat” și că „invit industria automobilelor să devină curată și să o facă corect”.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a declarat, recent, că susţine, fără rezerve BEUC, în acest demers, fiind recunoscute poziţiile sale ferme şi constante, în sprijinul consumatorilor, români în particular, europeni, în general.
“Am înţeles că doar patru state membre permit ca membrii BEUC să introducă acțiuni în despăgubiri colective împotriva societății. Acest lucru se datorează faptului că în aceste patru jurisdicții, Italia, Belgia, Spania, Portugalia, funcționează sisteme de despăgubire colectivă, care funcționează relativ bine, pe care organizațiile consumatorilor le pot folosi pentru a ajuta consumatorii să-și impună drepturile. Categoric, acest sistem trebuie extins la nivel european! Şi românii trebuie să poată avea acces la despăgubirile colective. Susţin iniţiativa Organizaţiei Europene a Consumatorilor, am semnat scrisoarea lor oficială!”, a precizat umanista Maria Grapini.
Parlamentul European a solicitat, în luna aprilie, cu o majoritate clară a partidelor, stabilirea unui sistem de despăgubire colectivă la nivel european, în rezoluția sa privind măsurările de emisii în sectorul auto.