Sorana Cîrstea, eliminată de la Beijing

0

Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinalele turneului de la Beijing, după 4-6, 4-6 cu Jelena Ospenko, letona care a câştigat în acest an turneul de la Roland Garros.

Sorana Cîrstea şi adversara ei din sferturi au oferit un meci fără prea mult spectcol, presărat cu numeroase greşeli şi de o parte şi de cealaltă. Ostapanko a avut câştig de cauză datorită riscului mare pe care şi l-a asumat, plasând ca de obicei lovituri ce lasă adversara fără replică. „Un-doi-urile” letonei către liniile terenului au făcut diferenţa, în ciuda unui serviciu nesigur, iar Cîrstea, fără precizie în lovituri, nu a găsit soluţii pentru a contracara acest joc pe muchie al rivalei.

În primul set, cele două jucătoare şi-a fructificat doar de trei ori serviciul. Ostapenko a făcut-o de două ori şi a luat setul cu 6-4, în 36 de minute. În al doilea set, jucătoarea de 20 de ani a condus cu 3-1, după un break în ghemul al treilea. Cîrstea a devenit un pic mai agresivă, în timp ce Ostapenko a „bombardat” fără ţintă preţ de câteva minute. Românca a egalat la 3 şi a condus cu 40-0, înainte ca adversara ei să regăsească unghiuri şi lovituri excepţionale. Ostapenko a făcut rebreak şi s-a impus apoi cu al doilea 6-4, după o oră şi 24 de minute de joc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.