Microbuz, accident grav pe centura Buzăului

Un microbuz în care se aflau 13 pasageri şi care făcea o cursă de la Bucureşti la Chişinău a fost implicat, duminică după-amiază, într-un accident rutier pe şoseaua de centură a municipiului Buzău. În urma accidentului, au fost rănite patru persoane, între care un copil.

Potrivit comisarului Robert Stanciu de la Biroul Rutier Buzău, citat de news.ro, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum ud, în momentul în care şoferul unui autoturism Dacia Logan care circula dinspre Focsşani către Bucureşti a derapat şi a fost lovit de un microbuz de transport persoane care se deplasa regulamentar din sens opus.

Microbuzul de transport persoane implicat în accident făcea o cursă Bucureşti-Chişinău şi avea la bord 13 persoane. Două dintre ele au fost rănite şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. De asemenea, şoferul vinovat de producerea accidentului, cât şi copilul acestuia, aflat pe bancheta din spate a autoturismului, au suferit răni grave şi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău.

Traficul pe şoseaua de centură a municipiului Buzău se desfăşoară pe un singur sens de circulaţie, în urma accidentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.