Legile Justiției trebuie dezbătute în Parlament!

0

Președintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a afirmat, luni, că proiectul de modificare a legilor Justiției trebuie dezbătut în Parlament cu gândul la soluții pe termen lung și nu neapărat la rezolvări pe termen scurt la anumite probleme, pe care el le-a catalogat ca fiind „reale, semnalate în mod constant în ultimul timp”.

„Cred că cel mai bun lucru în această perioadă este să nu gândim în sistemul judiciar pentru a rezolva problemele de moment și să vedem pe termen lung, ce este de făcut, de ce s-a ajuns aici, să învățăm din lecțiile trecutului. Putem să propunem un proiect care să răspundă nu numai sistemului, dar și populației. Faptul că la ora actuală sunt dispute între CSM și Inspecție, că ministrul arată altă opinie, nu înseamnă că lucrurile trebuie încremenite într-un proiect. (…) Cred că discuția din Parlament poate clarifica unde să fie numirea procurorului. Discutăm de un proiect cu foarte multe observații venite de la CSM și nu știm dacă ministrul va lua parte din ele, pe toate sau niciuna, iar în Parlament vom vedea un text pe baza căruia vom face o discuție serioasă gândindu-ne la soluții pe termen lung și nu neapărat la rezolvări pe termen scurt la anumite probleme, reale, de altfel, semnalate în mod constant în ultimul timp”, a declarat Cazanciuc, la Antena 3.

Fostul ministru al Justiției a subliniat că discuțiile despre modificarea legilor Justiție au pornit din 2014-2015 pentru că este nevoie de schimbare. „După 10 ani de zile era clar că este nevoie de o schimbare. Au venit foarte multe propuneri din sistemul judiciar, au venit propuneri de la minister, au venit propuneri de la profesioniști și avem în programul de guvernare un capitol pe Justiție și până la urmă acest pachet de legi trebuie să răspundă unor nevoi de soluții concrete care să producă efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, or acest lucru nu se poate face decât prin dezbatere așezată cu cei implicați și cei chemați să aplice ulterior această lege”, a evidențiat senatorul PSD, potrivit Agerpres.

Cazanciuc a mai spus că lista mare de semnături împotriva modificării legilor Justiției este o consecință a lipsei de dialog între cei implicați în acest sistem și că unii membrii CSM par uneori preocupați de propria imagine.

„Lista mare de semnături este o consecință a lipsei de dialog real între cei implicați în acest sistem. Unii membri ai CSM, spre exemplu, par uneori preocupați de propria imagine — CSM-ul nu e un sindicat în care avem lideri preocupați de propria imagine, CSM-ul este o structură care să apere independența sistemului, adică drepturile fundamentale (…) ministrul trebuie să aibă dialog cu magistrații, nu trebuie să cantonăm această discuție doar în zona penală, pentru că să nu uităm că în momentul de față 90% din cauze sunt de natură civilă”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.