Stoltenberg vine la București

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. De asemenea, preşedintele Iohannis va participa, împreună cu Secretarul General al NATO, la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), care va avea loc la Palatul Parlamentului, unde şeful statului va rosti un discurs. Tot luni, cei doi înalţi oficiali vor vizita Brigada Multinaţională NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova. De asemenea, oficialul NATO are programate întâlniri cu premierul Mihai Tudose, cu ministrul Apărării şi cu preşedinţii celor două Camere.

„Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor. Convorbirile cu înaltul oficial vor fi urmate de o declaraţie comună de presă”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Cei doi oficiali vor participa apoi la lucrările Adunării Parlamentare a NATO.

Secretarul general al NATO mai are programate întrevederi cu prmeierul Mihai Tudose, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Calin P:opescu Tăriceanu, precum şi cu ministrul Apărării Mihai Fifor.

Totodată, preşedintele României şi Secretarul General al NATO vor vizita împreună, în după-amiaza zilei de luni, Brigada Multinaţională NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova.

„Constituirea acestei structuri NATO pe teritoriul României reprezintă unul dintre rezultatele importante ale ţării noastre decis de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO de la Varşovia în anul 2016 pentru întărirea securităţii în regiune. Conjugând efortul României, al aliaţilor şi al NATO ca organizaţie, această structură reprezintă expresia principiilor care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice – solidaritatea şi unitatea. În luna aprilie a acestui an, a fost declarată Capacitatea Operaţională Iniţială a MN BDE, cea finală fiind prevăzută pentru luna noiembrie 2018. Ceremonia de activare drept Comandament Militar International NATO a avut loc la data de 15 iulie”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul vizitei la Craiova, cei doi înalţi oficiali se vor întâlni şi cu militarii polonezi desfăşuraţi în România în Brigada Multinaţională.

Şedinţa plenară a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO) care se desfăşoară la Palatul Parlamentului va fi prezidată de preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli. Vor susţine alocuţiuni preşedintele Klaus Iohannis, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Adunarea Parlamentară a NATO este un for care reuneşte membri ai parlamentelor din ţările membre şi partenere ale Alianţei, care se întâlnesc periodic pentru a analiza aspecte de securitate de interes comun, facilitând astfel consensul public şi parlamentar în sprijinul politicilor Alianţei. Forul asigură dialogul parlamentar din regiunea euro-atlantică cu privire la probleme de securitate, politice, sociale şi economice, aducând un plus de transparenţă în viaţa politică a NATO. AP NATO ajută mediile parlamentare să cunoască şi să înţeleagă probleme actuale de importanţă majoră şi contribuie la promovarea unor poziţii comune în rândul parlamentarilor membri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.