Mai puțin de 300 de firme au ales Split TVA

Mai puțin de 300 de firme au aplicat pentru mecanismul plății defalcate a TVA, până marți dimineață, în condițiile în care numai în București au beneficiat de îndrumare 590 de firme, potrivit unor surse din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Astfel, luni seara erau, în total, 273 de firme care au optat pentru această opțiune, dintre care 12 companii de stat.

Fiscul anunța luni, într-un comunicat, faptul că mai puțin de 600 de firme din București au beneficiat de îndrumare referitoare la plata defalcată a TVA, în cadrul unor întâlniri organizate de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice.

‘Până în prezent, pe această temă au avut loc 5 întâlniri cu 590 de reprezentanți ai contribuabililor interesați de mecanismul privind plata defalcată a TVA, întâlniri organizate și la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București. Toate întâlnirile au avut alocate sesiuni de întrebări și răspunsuri’, preciza, luni, ANAF.

În zilele de 4 și 5 octombrie 2017, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFPB) a organizat încă două întâlniri cu reprezentanții contribuabililor interesați de mecanismul plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată, prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 23/ 2017. Cele două zile de dezbateri au avut loc la sediul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) filiala București, în prima zi participând 295 de persoane, iar în cea de-a doua 176 de persoane.

În cadrul prezentării, au fost abordate teme referitoare la persoanele obligate la aplicarea mecanismului plății defalcate, deschiderea conturilor privind plata TVA, facilități privind aplicarea prin opțiune a mecanismului începând cu data de 1 octombrie 2017, depunerea notificării privind aplicarea prin opțiune (Formularul 086) și situațiile în care organele fiscale trebuie să-și dea acordul pentru debitarea contului de TVA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.