Bitcoin a stabilit un nou record

Bitcoin a stabilit un nou record, trecând de 5.000 de dolari, moneda virtuală valorând de patru ori mai mult decât uncia de aur, potrivit The Guardian.

Bitcoin se tranzacţionează la preţul de 5.186 de dolari. La începutul anului, moneda valora 966 de dolari, înregistrând, astfel, o creştere de 750%.

Preţul a variat de-a lungul anului. În luna septembrie, bitcoin a scăzut la 3.000 de dolari, după ce autorităţile din China au anunţat o serie de măsuri pentru restricţionarea circulaţiei monedei.

Folosirea bitcoin permite oamenilor să treacă peste bănci şi peste alte procese tradiţionale de plată pentru a plăti bunuri şi servicii în mod direct. Băncile şi alte instituţii financiare s-au arătat îngrijorate de asocierea bitcoin cu spălarea de bani şi infracţiunile online.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.