Platforma Internațională de Teatru București

Platforma Internațională de Teatru București, ediția a IV-a, se va desfășura de joi până duminică la ARCUB – Gabroveni și Point Art Hub.

La ediția din acest an a Platformei, cu tema „Europa?”, vor putea fi văzute spectacolele „Căpcăuni” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu (producție Franța), „Exit”, semnat de cunoscutul regizor maghiar Arpad Schilling, premiat de Uniunea Teatrelor Europene (UTE) cu Premiul Noi Realități Teatrale (coproducție România-Serbia), „Rovegan”, scris și regizat de Catinca Drăgănescu, și „Bun de export” de Alex Tocilescu, în regia Catincăi Drăgănescu (producții România), informează Agerpres.

De asemenea, pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, vor mai avea loc lansarea proiectului „România 100 — povești adevărate spuse pe viu”, o prezentare a Biroului Europa Creativă — România dedicată celor care vor să acceseze fonduri culturale europene, dezbaterea cu tema „Cât de european e teatrul românesc?” și proiecția filmului experimental „Acum o vezi, acum n-o mai vezi”, realizat de regizorul american Richard Foreman cu actori români, acestea din urmă cu intrare liberă, informează organizatorii.

Curatoarea Platformei Internaționale de Teatru București este criticul Cristina Modreanu.

Biletele pentru spectacole se pot achiziționa online, de pe platforma Eventbook.ro, dar și în format fizic, de la casa de bilete ARCUB.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.