Guvernul spaniol va prelua controlul asupra Cataloniei
Guvernul spaniol va prelua controlul asupra Cataloniei și o va conduce direct dacă liderul executivului catalan Carles Puigdemont nu va renunța oficial, până joi la ora locală 10:00 (11:00, ora României), la demersurile privind independența, a declarat luni vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria.
Executivul de la Madrid l-a acuzat pe Puigdemont că întreține confuzia prin refuzul său de a preciza clar dacă săptămâna trecută a declarat sau nu independența Cataloniei. „Domnul Puigdemont încă are ocazia de a începe să rezolve această situație; el trebuie să răspundă cu DA sau NU la declarația de independență. Pe un subiect atât de important ca acesta, am cerut și cerem claritate. Perseverența în confuzie este de neînțeles. Nu este dificil de revenit la rațiune în aceste (următoare) trei zile”, a subliniat Soraya Saenz de Santamaria într-o conferință de presă.
Într-o scrisoare adresată lui Rajoy și făcută publică de mass-media din Catalonia luni dimineață, Carles Puigdemont nu a răspuns direct la întrebare și a susținut în schimb că cei doi lideri trebuie să aibă o întrevedere cât mai rapid posibil, exprimându-și în acest sens dorința de a ‘suspenda’ pentru două luni mandatul încredințat de catalani pentru proclamarea independenței.
Premierul spaniol Mariano Rajoy dăduse un ultimatum ca până luni la orele locale 10:00 (11:00, ora României) Puigdemont să-și clarifice poziția și până joi să-și schimbe poziția dacă va insista asupra secesiunii, precizând că Madridul va suspenda autonomia Cataloniei dacă aceasta va alege independența. Rajoy declarase că liderul catalan ar trebui să răspundă cu DA sau NU la solicitarea oficială a Madridului și că orice răspuns ambiguu va fi considerat o confirmare a faptului că a fost făcută o declarație de independență, deschizând astfel calea pentru ca executivul spaniol să preia controlul asupra regiunii și să o conducă direct.
La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum de autodeterminare. Potrivit datelor guvernului catalan, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus „da” independenței Cataloniei, însă rata prezenței la vot a fost de numai 43%.
Carles Puigdemont a promis să declare independența dacă majoritatea catalanilor votează pentru aceasta, dar marți, într-o declarație ambiguă în fața parlamentului regional, el a cerut suspendarea efectelor acestei proclamări în așteptarea unei medieri internaționale în disputa cu Madridul.