Piața energiei nu este echilibrată!
Piața energiei nu este una echilibrată, a apreciat, luni, directorul general al Alro, Gheorghe Dobra, care a precizat că, în prezent, compania are asigurată pentru anul viitor o cantitate de energie de 75-80% din necesar, la o rată de succes a achizițiilor de pe bursă de 30%.
Potrivit acestuia, piața pentru marii consumatori nu funcționează, iar o firmă din industria metalurgică sau din industria chimică are nevoie de contracte de energie pe termen lung, informează Agerpres.
„Există o sincopă, există ceva care nu funcționează cum trebuie și cred că trebuie rezolvat. Dacă mă întrebați ce, nu aș putea să vă răspund exact, dar noi ne confruntăm cu situații…și în momentul de față avem energia asigurată cam 75% — 80% pentru anul viitor. Mai este o problemă care trebuie rezolvată și aceasta trebuie rezolvată de reglementator. Nu se poate să avem 30%, 40% — sau chiar 50% uneori — consum bazat pe Piața Zilei Următoare (PZU) care este o piață penalizatoare”, a afirmat Dobra.
O soluție ar fi importul, dar Dobra susține că nu sunt șanse mari de import pentru că Bulgaria, de exemplu, are o taxă de export de 4,8 euro pe MW. Acesta a precizat că, în februarie, când a fost o situație dificilă, în Bulgaria s-au interzis exporturile, în România nu.