Anchete / Reportaj — 19 octombrie 2017
Minunea Focurilor Vii de la Lopătari

Focurile Vii din comuna Lopătari a judeţului Buzău sunt o rezervaţie naturală deosebit de interesantă, din România. Sunt un fenomen natural, care constă într-o emanaţie de gaze naturale ce ies la suprafaţa pământului prin fisurile scoarţei terestre şi care formează flăcări ce ard mereu, întreţinute fiind de razele soarelui sau de oameni, care le aprind atunci când se sting.

A ajunge la Focurile Vii de la Lopătari nu este un lucru uşor, deoarece se merge pe un drum lung de aproape şapte kilometri, neasfaltat şi care nu conţine indicatoare. Acest lucru face ca obiectivul să fie uşor de ratat, iar singura posibilitate e să rogi localnicii să te îndrume. Se ajunge aici pe drumul judeţean 203 K, pornind de pe DN2, care face legătura între Mărăcineni şi Săpoca, înainte de podul care trece peste Buzău. Ruta care trebuie urmată este Beceni – Vintilă Vodă – Mânzăleşti – Lopătari – Terca (satul unde se găsesc focurile). Drumul până la Lopătari este asfaltat, însă cel până în sat poate da bătăi de cap şoferilor. Cu toate acestea, merită, cu prisosinţă, efortul pentru acest fenomen unic.

Drumul nu poate fi parcurs în întregime cu maşina, pentru că Focurile Vii se află după nişte dealuri. Cei care vin aici sunt sfătuiţi să îşi lase maşinile în locul maxim în care pot înainta cu ele şi apoi să meargă pe jos, urmând cursul apei, până când ajung la o punte în partea dreaptă. Apoi, trebuie să traverseze râul Slănic şi să urce pe dealuri, până când văd flăcările. În mod normal, traseul ar trebui parcurs în 30-35 de minute, însă lipsa indicatoarelor poate duce la rătăciri şi la mărirea timpului.

Fenomenul existent la Lopătari nu este deloc complicat, însă este foarte rar: flăcările apar în urma frecării emanaţiilor cu solul, acesta fiind şi motivul pentru care şi-au primit numele de “focuri vii”. Flăcările se pot vedea, uneori, chiar de departe şi momentele propice observării lor sunt noaptea, ori când frunzele copacilor sunt în număr redus. Fenomenul apare datorită depozitelor de hidrocarburi care există în subteran.

Focurile Vii de la Lopătari, alături de cele din judeţul Vrancea, reprezintă un fenomen unic în Europa. Astfel de fenomene se mai întâlnesc în Statele Unite ale Americii, în Australia, în Turcia şi în Asia. Aşa că nu e de mirare că este unul dintre cele mai importante şi atractive obiective turistice din România, sosind anual mii de turişti. Aceştia se uită la focuri ca la o minune, iar unii dintre ei se închină la ele, ori îşi pun dorinţe, sperând că acestea vor face minuni. Mai mult, aceste focuri au dat naştere unor tradiţii şi obieciuri, cea mai cunoscută fiind cea a flăcării olimpice, care simbolizează eternitatea.

Focurile Vii de la Lopătari se întind pe o suprafaţă chiar mică, de doar 25 de metri pătraţi. Uneori, acestea ajung la o înălţime de 20 de centimetri, iar dacă plouă, în locurile din care iese gazul, se poate observa apa bolborosind. Flăcările sunt de culoare albastră, iar atunci când vântul bate, fenomenul este şi mai frumos. Frumuseţea şi înălţimea lor depind mult de starea vremii – astfel, uneori, se văd abia pâlpâind, iar, alteori, pot fi stinse, până când razele solare le reaprind.

Cei care ajung la Focurile Vii de la Lopătari rămân impresionaţi de o zonă cu adevărat frumoasă. Mai mult, sejurul poate fi completat de Vulcanii Noroioşi, aflaţi în apropiere, dar şi de staţiunile balneoclimaterice Sărata Monteoru şi Siriu Băi, recunoscute pentru efectele terapeutice.

Chiar daca se întâmplă să se mai stingă în timpul ploilor, ele se reaprind. De aici li se trage și numele de “focuri vii” – pentru ca ard în permanenta, chiar și iarna.

În crezul popular se spune despre ele că sunt făcătoare de minuni și că atunci când ajungi la focurile vii este bine să îții pui o dorință, pentru că ți se va îndeplini.

O altă legendă spune că în sat, oamenii locului construiseră o fântănă a cărei ape era atât de rece și gustoasă încât o sorbire din ea te vindeca de orice boală. Dar tot pe aceste tărâmuri frumoase ale Munteniei, un balaur fioros sălășluia speriind oamenii cu răutatea lui. Fiata mitologică avea prea multe capete pentru ca oamenii obișnuiți să poată lupta și să-l și învingă. Ochii roșii ai balaurului înghețau sufletul în tine, iar răsuflarea lui de foc din nări făceau scrum trupurile firave ale oamenilor.

Asta până a aflat de tărășenie, Munteanul cel Viteaz care imediat a încălecat pe calul său alb și a alergat ca vântul să se lupte cu fiara venită din iad. Două nopți și două zile s-au luptat pe o punte din lemn care trecea peste râul Slănic, chiar în dreptul fântânii.

Ostovitoarea luptă dintre cei doi nu conoștea odihnă decât atunci când cei doi se opreau pentru a lua o gură de apă din fântâna cu puteri magice. Dar viteazul nostru l-a înfrânt prin istețime pe balaur, după ce l-a impins mai spre munte, unde a reușit să-i reteze dintr-o singură lovitură capetele scuipătoare de foc.

Din acest motiv, pe locul în care a murit balaurul, nările lui mai scuipă mânios de sub pâmânt flăcări, cu gândul că poate mai sperie localnicii.

Surse: destepti.ro; destinatii.eu;

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *