Divergențe între ALDE și PSD

Vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian a declarat sâmbătă, la Oradea, că Partidul Alianța Liberalilor și Democraților are rezerve în legătură cu procentul de 2% – contribuție de solidaritate socială, lansat recent în spațiul public, și a precizat că la începutul săptămânii viitoare ar urma să aibă loc discuții pe acest subiect cu social-democrații.

„Alaltăieri a mai apărut o idee privind contribuția de solidaritate, precizez nu e vorba de taxa de solidaritate, ci e vorba de o contribuție de solidaritate, de 2%. Din cauza acestui anunț, eu mi-am anulat ieri (vineri — n.r.) o întâlnire pe care o aveam cu sindicatele și cu patronatele la Iași, pentru că nu am vrut să spun în fața sindicatelor și patronatelor lucruri pe care trebuie să le spun partenerilor de alianță. Avem rezerve în legătură cu acest procent de 2% și vrem să știm exact de unde provine”, a precizat, într-o conferință de presă, Varujan Vosganian, potrivit Agerpres.

Vicepreședintele ALDE a precizat că nu s-a întâlnit cu partenerii de coaliție, urmând, probabil, să aibă loc discuții pe această temă în cursul zilei de luni.

El a amintit „acele decalaje de atitudine și nepotrivire” cu PSD pe tema impozitării gospodăriilor, a taxei de solidaritate și a impozitului pe cifra de afaceri, la care, în urma demersurilor ALDE și cu sprijinul mediului de afaceri, s-a renunțat.

„Vreau să spun un lucru clar: noi nu dorim să rupem alianța cu PSD. Este o chestiune de onoare politică. Nici nu mai știu de câte ori am fost întrebat când rupeți alianța și când începeți conflictele dintre voi. ALDE nu este un partid conflictual. De fiecare dată când au existat nepotriviri, noi le-am soluționat și fără să abandonăm de la principiile noastre”, a arătat Vosganian.

ALDE a organizat sâmbătă la Oradea o reuniune regională în cadrul proiectului demarat în urmă cu o lună de profesionalizare și dezvoltare internă, pregătiri intense pe zona de comunicare și, mai ales, comunicare online. Au participat 150 de reprezentanți ai organizațiilor din Bihor, Sălaj, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Maramureș.

Vosganian a subliniat, în context, că informația este principala resursă a viitorului și că partidele trebuie să aibă un management corect al informațiilor, cu baze de date, evaluare, corelații și furnizare la timp.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.