Negulescu rămâne suspendat ca procuror!

Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut, luni, decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind suspendarea din funcție a procurorului Mircea Negulescu.

Instanța supremă a respins, luni, ca nefondat, recursul declarat de Mircea Negulescu împotriva hotărârii CSM din 28 februarie, decizia fiind definitivă.

Prezent luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, Mircea Negulescu s-a plâns în sala de judecată că este „bulversat” de presiunea pe care o parte dintre televiziuni o exercită asupra lui, susținând că „a fugit de acasă” împreună cu familia și nu mai răspunde la telefon, după ce ar fi primit mesaje de amenințare de la ziariști.

„Aș avea multe de spus referitor la ce s-a întâmplat cu mine de un an de zile, de când sunt mediatizat doar pe anumite posturi, iar eu știu motivele acestei mediatizări. Persoane cercetate penal, direct sau prin interpuși, au acces la aceste posturi de televiziune și le controlează. Eu nu sunt urmărit penal, cercetat, reținut sau arestat. Ceea ce s-a întâmplat cu mine nu doresc niciunui magistrat. Mi-am luat soția și am plecat din Ploiești. Am plecat din casă și acolo am lăsat și două pisici, de care are cineva grijă. Sunt bulversat de ceea ce mi s-a întâmplat. Au stat carele de transmisie în fața blocului, îi întrebau pe vecini despre mine. Copilul meu nu are nicio vină că îl cheamă Negulescu. Am fugit de acasă, nu mai suport. Acum mă duc la Ploiești doar seara, să nu fiu văzut. Este o presiune media pe mine, cum nu îi doresc niciunui magistrat. Vă rog să mă scuzați că sunt foarte emoționat. Stau și încasez de la presă. Mi-am închis telefonul, pentru că am primit mesaje de amenințare de la ziariști: hai să ne întâlnim, să vorbim”, a spus Negulescu.

Pe 28 februarie, Secția pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcție a procurorului Mircea Negulescu, transferat de la DNA Ploiești la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Decizia de suspendare a fost luată până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, la 15 februarie, ca urmare a apariției în mass-media a unor înregistrări audio al căror conținut este atribuit procurorului Mircea Negulescu.

Negulescu este unul dintre procurorii care au instrumentat la DNA Ploiești dosarul Ponta — Ghiță — Blair.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.