Puigdemont nu se va adresa Senatului spaniol

0

Liderul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a anulat o vizită planificată la Madrid săptămâna aceasta pentru a se adresa Senatului spaniol, a anunțat miercuri guvernul catalan, relatează dpa și AFP.

Marți, Senatul spaniol a anunțat posibila prezență a lui Puigdemont vineri în camera superioară a Parlamentului. Senatul urmează să dezbată și să supună la vot suspendarea autonomiei Cataloniei, precum și alte sancțiuni înaintate de premierul Mariano Rajoy ca răspuns la încercările regiunii din nord-estul Spaniei de a obține independența.

Prezența lui Carles Puigdemont în Senat ar fi condus aproape sigur la o dezbatere între el și Rajoy, notează dpa.

Vicepreședintele Senatului, Pedro Sanz, a salutat marți „dorința de dezbatere” a liderului catalan și a afirmat că prezența acestuia ar fi „o onoare”.

Carles Puigdemont va prezida joi o sesiune plenară a parlamentului catalan, când ar putea declara în mod unilateral independența regiunii sau anunța noi alegeri regionale.

Sâmbătă, Consiliul de Miniștri spaniol a decis să declanșeze aplicarea Articolului 155 din Constituție, care mai trebuie autorizată de Senat, în vederea instituirii de măsuri drastice pentru preluarea controlului direct asupra regiunii: executivul catalan ar urma să fie demis, iar parlamentul și media publice ar fi puse sub tutelă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.