Scandal uriaș la balul unui colegiu din Cluj-Napoca
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj intervine în scandalul iscat după apariţia în presă a unor imagini scandaloase cu elevi care mimează sex oral la balul bobocilor de la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior” Cluj-Napoca.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a solicitat conducerii Colegiului Tehnic de Comunicatii Augustin Maior Cluj-Napoca să facă o anchetă pentru a vedea dacă s-a încălcat regulamentul şi vreunul dintre profesori a fost implicat în organizarea evenimentului.
„Am trimis o notă la București prin care precizat că din 2015 am solicitat liceelor să nu se mai implice în organizarea acestor baluri, dacă nu se respectă anumite proceduri. Au fost acuzații, așa că am vrut să evităm orice scandal.
Balul la care au fost acum probleme a fost organizat privat, iar biletele au fost plătite de părinții elevilor. Școala nu a fost implicată în niciun fel și nu a fost la eveniment niciun diriginte sau profesor, din câte știu eu. Ancheta va stabili totul”, a spus Valentin Cuibus, inspectorul general școlar Cluj, potrivit stiridecluj.ro.
Cuibus susține că părinții au obligația de a-și supraveghea copiii, atâta timp cât le-au permis să participe la acest eveniment privat.
Vă reamintim că mai multe fotografii au fost postate marţi pe o reţea de socializare în care apar mai multe eleve ale Colegiului Tehnic de Comunicatii „Augustin Maior” Cluj-Napoca stând în genunchi şi mimând sexul oral prin decojirea unei banane pe care băieţii o ţin între picioare, după care bananele sunt mâncate.
Balul Bobocilor de la Colegiului Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior” Cluj-Napoca a avut loc în 20 octombrie într-un club situat în zona complexului studenţesc Hasdeu.