Vaccinarea nu cauzează autism

0

Președinta Fundației UCOS – „Un copil. O speranță” din municipiul Sibiu, Elena Miruna Tudorache, spune că vaccinarea nu cauzează autism și că niciunul din copiii autiști tratați din 1998 până acum, de terapeuții fundației, nu au avut această boală din cauza vaccinurilor.

Întrebată dacă vaccinarea cauzează autism, Elena Miruna Tudorache a declarat: „Eu personal nu cred. Cunosc multă lume care crede în acest lucru. O parte din copiii care vin la fundație sunt nevaccinați, restul sunt vaccinați. (…) Personal, mi-am vaccinat copilul. Eu m-am vaccinat când a trebuit. Eu cred în puterea de a eradica anumite boli prin vaccinare”, informează Agerpres.

Din 1998, de când a luat ființă fundația și până acum, niciun document medical al vreunui copil cu autism care a ajuns la tratament la UCOS nu a arătat că vreun vaccin a provocat această boală.

„Niciodată (nu am văzut un document medical al vreunui copil autist care să se fi îmbolnăvit cu autism din cauza vreunui vaccin — n.r.). Și am o experiență de lucru cu copilul de vârstă mică, de aproape 40 de ani și din 1998 sunt la UCOS”, a arătat Elena Miruna Tudorache.

În prezent, la UCOS Sibiu sunt tratați 47 de copii din județul Sibiu și județele limitrofe, iar pe lista de așteptare mai sunt alți 21 cu autism. Din luna septembrie, 14 copii cu autism care au beneficiat de terapii la UCOS, continuă tratamentele acasă sau în alte centre din țară.

Președinta fundației UCOS spune că „crește numărul copiilor cu autism”, dar „este foarte complicat să spui exact câți copii cu autism sunt acum, pentru că în România nu există o statistică. (…) 189 de copii cu autism sunt înregistrați județul Sibiu”.

Elena Miruna Tudorache susține că fundația de la Sibiu este singura unde se fac toate formele de terapie de la noi din țară, într-un singur loc, pentru copiii cu autism.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.