Dosarul JFK, desecretizat

Statele Unite desecretizează astăzi şi ultimele documente din dosarul asasinării fostului preşedinte Kennedy. La 57 de ani după incident, după mai multe rapoarte şi anchete oficiale, este în continuare unul dintre cele mai mari mistere din istoria americană – şi subiect al multor teorii ale conspiraţiei.

Preşedintele Kennedy şi soţia sa fuseseră avertizaţi să nu meargă la Dallas, în 1963. Totuşi, au fost întâmpinaţi cu entuziasm, iar într-un discurs susţinut cu puţin timp înainte de asasinat, JFK glumea chiar pe seama faptului că soţia sa era foarte îndrăgită în Texas.

“Acum doi ani, spuneam la Paris că sunt bărbatul care o însoţeşte pe doamna Kennedy la Paris… am aceeaşi senzaţie călătorind acum prin Texas!”, spunea Kennedy.

Dar mai târziu, lucrurile luau o întorsătură tragică. O ţară întreagă a privit cu groază şi a ascultat la radio un asasinat în direct.

Ce a urmat a fost subiectul a nenumărate documentare şi teorii – care mai toate infirmă varianta oficială, că Lee Harvey Oswald a fost autorul sau singurul autor al crimei. El însuşi a fost asasinat la puţin timp după arestare – iar criminalul a murit la rândul său, de cancer, în închisoare. Declasificarea de acum a ultimelor documente a fost hotărâtă în 1992 de preşedintele de atunci, George W. Bush – chiar după uriaşa controversă reaprinsă de filmul artistic JFK, al lui Oliver Stone. Acum câteva sute de mii de pagini care nu au fost niciodată văzute de public vor fi disponibile pe site-ul Arhivelor Naţionale Americane.

În timpul administraţiei Clinton, Judecătorul Jack Tunheim a analizat toate documentele făcute publice acum.

Oamenii vor să creadă că preşedintele Kennedy a fost ucis într-o conspiraţie, nu de un ratat de 24 de ani, supărat pe lume, care voia să se afirme, a mai spus Jack Tunheim.

Totuşi, multe din documentele din dosarul Kennedy au fost respinse de anchete pentru că la vremea respectivă au fost considerate nerelevante. Acum va dura săptămâni întregi până când ele să fie analizate de cercetători şi pasionaţi – şi amănunte trecute cu vederea ar putea fi considerate importante.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.