Profitul CEO, 300 milioane lei în 2017

0

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Târgu-Jiu, că societatea Complexul Energetic Oltenia (CEO) are în acest moment o situație stabilă, profitul estimat la sfârșitul acestui an fiind de aproximativ 300 de milioane de lei.

Toma Petcu a avut o întâlnire la Târgu-Jiu cu sindicaliștii din cadrul CEO, fiind purtate discuții pe mai multe subiecte.

„Am vrut să discut cu sindicatele despre perspective. Pe mine mă interesează mai puțin trecutul, chiar dacă în trecut s-au făcut multe greșeli și consider că dacă până la începutul anului vorbea despre o situație dificilă în cadrul CEO, acest lucru s-a datorat unui context și unor situații care au fost favorizate în cei 4 ani până la acel moment de la înființarea CEO, dar și de deciziile din anii anteriori. Din acest moment, complexul are o situație stabilă, vorbim cu siguranță de un profit care, conform estimărilor, poate să fie în jur de 300 de milioane de lei, o să vedem cum închidem anul. Până acum, pentru două trimestre pentru anul viitor avem contractate șase grupuri, pentru alte două trimestre deocamdată cinci, suntem în negociere să contractăm câte un grup pe celelalte două trimestre în care avem câte cinci. Putem să asigurăm cu șase grupuri funcționarea permanentă, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus Petcu.

El a vorbit și despre modernizarea grupului 5 de la Termocentrala Rovinari, urmând ca până la sfârșitul anului să fie cheltuită suma de 80 de milioane de lei pentru această modernizare, iar pentru anul următor există discuții cu mai multe instituții financiare pentru acordarea unui credit, astfel încât cu creditul accesat și cu sumele puse la dispoziție de companie să fie scurtat termenul în care va fi finalizat grupul.

„Prima măsură pe care am luat-o pentru a se simți ceva în buzunarele salariaților a fost aceea de a plăti orele suplimentare. La ordonanța prin care s-a rectificat bugetul, singura excepție prin care s-au aprobat sume suplimentare în bugetul unei instituții pentru plata de salarii a fost CEO, prin acea excepție la ordonanță și HG venită ulterior de rectificare a bugetului CEO, prin care s-au alocat aproximativ 25 de milioane de lei pentru cheltuielile cu salarii, însemnând plata orelor suplimentare de sâmbătă și duminică și orele suplimentare pe parcursul săptămânii. (…) Am decis în acest an, în urma unor discuții nu foarte ușoare, cu acționarii minoritari pe care CEO îi are, despre deblocare grupului 5 de la Rovinari, care este prioritară pentru noi, pentru că aceste lucrări de modernizare înseamnă capacități noi puse în sistem, cu costuri de producție mai mici și cu respectarea normelor de mediu”, a afirmat ministrul Energiei.

O altă discuție în cadrul întâlnirii cu sindicaliștii s-a referit la majorarea salariilor, urmând să se stabilească, în urma unei analize, care va fi procentul cu care acestea ar putea crește.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.