Șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță, în centrul unui uriaș scandal
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost sancționat contravențional și a rămas fără permisul de conducere după ce, oprit fiind joi seara de poliţişti pentru un control de rutină, nu a respectat indicațiile oamenilor legii, precizează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Călărași. Mai exact, şeful CJ Călăraşi s-a legitimat verbal, fără a prezenta actele, şi şi-a continuat deplasarea, refuzând un dialog cu polițiștii care au plecat după acesta până la domiciliul lui.
„Aseară (joi seara n.r.) am avut un eveniment cu un bărbat de 49 de ani, din Călărași, care nu a respectat indicațiile polițistului, fapt pentru care a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere.(…) Nu s-a realizat un dialog cu acesta. Acesta doar s-a legitimat și și-a continuat deplasarea fiind găsit ulterior la domiciliu, unde și acolo a refuzat dialogul cu polițiștii”, a spus Florentina Dobre, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, citată de Agerpres.
Întrebată dacă șoferul care a refuzat dialogul cu polițiștii a fost urmărit de aceștia până la domiciliul lui, Florentin Dobre a spus că după conducătorul auto a plecat întâi un echipaj de poliție apoi au venit în sprijin și alte echipaje.
„Colegii mei au plecat după acesta, un echipaj, ulterior venind în sprijin și alte echipaje întrucât acționăm în echipă. (…) Era un control efectuat de polițiștii rutieri în trafic (…) S-a legitimat verbal, pentru că legitimarea se poate face și verbal”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.
Întrebată dacă șoferul ar fi urmat să fie testat cu etilotestul, ea a explicat faptul că de regulă, la controalele de rutină în trafic conducătorii auto sunt testați cu aparatul etilotest chiar dacă nu sunt suspiciuni că ar fi consumat alcool.
„Cu siguranță, este o procedură, toți conducătorii auto în cazul acțiunilor, cei mai mulți dintre conductorii auto sunt testați au aparatul etilotest, nu neapărat că ar exista o suspiciune, dar este o activitate pe care polițiștii rutieri o desfășoară (…) Nu au fost suspiciuni, colegii mei au oprit în urma unui control, nu au fost suspiciuni că acesta ar fi consumat sau nu ar fi consumat băuturi alcoolice. A fost oprit în urma unui control, normal, al polițiștilor, polițiștii rutieri sunt în trafic pentru siguranța cetățenilor, pentru siguranța rutieră pe drumurile publice. Colegii mei și-au făcut treaba, conducătorul auto fiind oprit, chiar dacă și-au continuat deplasarea colegii mei au plecat pentru stabilirea cu exactitate a identității acestuia”, a adăugat Florentina Dobre.
Ea a spus că nu se poate vorbi de refuz de recoltare de probe pentru că polițiștii nu au reușit să comunice cu șoferul.
„Acesta nici nu a comunicat cu polițiștii ca să i se poată spune că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, ca să vorbim și de refuz de recoltare de probe ulterior (…) Dar având în vedere că acesta doar și-a spus identitatea și a continuat deplasarea, polițiștii nu i-au adresat întrebarea dacă dorește să fie testat cu aparatul etilotest și ulterior să fie dus la spital unde să refuze probele de sânge (…) Nici la domiciliu nu a fost posibil un dialog (…) Contravenția poate fi aplicată și în lipsă (…) Nu avem dubii cu privire la identitatea persoanei în cauză (…) Conducătorul auto a fost sancționat pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor rutieri și pentru acest aspect i s-a reținut și permisul de conducere”, a mai declarat Dobre.
În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, a mai spus Florentina Dobre.
„Nu vorbim (de un dosar penal n.red.), din datele care au fost prezentate inclusiv ieri seară unui procuror s-a stabilit că nu ar întruni elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, fapt pentru care polițiștii l-au sancționat contravențional”, a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.
În replică la incidentul produs joi noaptea, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a transmis, într-un comunicat de presă, că „i-a salutat pe cei doi reprezentanți ai Poliției care i-au solicitat prezentarea documentelor la control şi, întrucât nu avea asupra sa actele, s-a prezentat declinându-și identitatea și funcția deținută, moment în care cei doi polițiști i-au lăsat impresia că l-au recunoscut”, aşă că „Datorită faptului că organele de poliție nu mai avut alte solicitări șeful CJ Călărași și-a continuat drumul către casă”.
Iată întreaga declaraţie a preşedintelui CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă:
„În seara zilei de 26 octombrie 2017, în jurul orelor 21.00, în timp ce se deplasa către locuința proprietate personală, președintele Consiliului Județean Călărași a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Județean Călărași, de către un echipaj al Poliției Rutiere.
Domnul Vasile Iliuță i-a salutat pe cei doi reprezentanți ai Poliției care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-și identitatea și funcția deținută, moment în care cei doi polițiști i-au lăsat impresia că l-au recunoscut.
Președintelui CJ, Vasile Iliuță, nu i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest și nici deplasarea în vederea recoltării de probe biologice.
Datorită faptului că organele de poliție nu mai avut alte solicitări șeful CJ Călărași și-a continuat drumul către casă, fără a avea sentimentul că ar fi „urmărit” de către aceștia. La aproximativ 10 minute după ce domnul Vasile Iliuță a ajuns la destinație în fața porții locuinței sale au apărut 3 echipaje de poliție cu girofarurile aprinse.
După modul în care s-a acționat sunt convins că acest scandal ieftin, denigrator și rău intenționat este concertat. Aseară la apariția Poliției în fața locuinței mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călărași, Nelu Paraschiv, și am spus că le stau la dispoziție astăzi. Nu mi s-a solicitat să îi însoțesc către secția de poliție și nici testarea cu aparatul etilotest. Știrile apărute în presă nu corespund realității, fapt pentru care voi acționa în consecință.
Nu mă sustrag niciunui control indiferent de ce natură ar fi el, respect legea și sper ca oamenii să înțeleagă că de 1 an și jumătate sunt ținta unei campanii de denigrare pentru simplul fapt că deranjez anumite interese”, a menționat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.