L-a trădat Ponta pe Geoană?

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu susţine că Victor Ponta şi Gabriel Oprea i-au cerut sprijinul pentru ca Ponta să devină vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Iliescu afirmând că apoi Ponta l-a trădat pe Mircea Geoană, candidat al PSD la alegeri, furnizându-le informaţii lui Maior şi lui Oprea.

Dumitru Iliescu afirmă, într-o postare pe Facebook intitulată ”Aţi intrat pe un teren minat, domnule Ponta”, că fostul premier nu este în măsură să vorbească despre trădare. Fostul şef al SPP susţine că Victor Ponta, însoţit de Gabriel Oprea, l-a vizitat pentru a-i cere sprijinul pentru obţinerea funcţiei de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

”Înainte cu un an de momentul alegerii ca preşedinte al PSD, domnul Ponta mi-a făcut o vizită inopinată la reşedinţa mea de la Mogoşoaia. A venit împreună cu domnul Oprea, fără să mă anunţe în prealabil. Deşi m-am trezit efectiv cu ei la poartă, nu i-am lăsat acolo, ci i-am primit. Recunosc, mai greşesc şi eu..!!! Dar atunci, mi-am dat seama că au o problemă importantă, dacă au venit fără să anunţe. Şi aşa a fost. Domnul Ponta dorea să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie care în acel moment era deţinută de domnul Valer Dorneanu. Şi el şi Oprea, care-l susţinea puternic, au motivat că doresc să devină vizibil şi să capete experienţă, în încercarea de a accede într-o funcţie importantă în conducerea partidului. La acel moment, m-a convins şi chiar i-am spus să se pregătească în mod serios şi, că dacă o face cum trebuie, el va fi următorul preşedinte al partidului. Am vorbit cu cei ce decideau acest lucru, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”, a relatat Dumitru Iliescu.

El susţine că Victor Ponta a trădat partidul în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009, profitând de prezenţa în echipa de campania de campanie a lui Mircea Geoană, postură din care avea acces la informaţii care interesau ”tabăra adversă”.

”În acel moment, nu m-am gandit că domnul Ponta poate să tradeze partidul, în modul în care a făcut-o. Când domnul Geoană mi-a spus că doreşte să îl ia în echipa restrânsă, cu care dorea să se deplaseze la întâlnirile cu electoratul în judeţe, nu m-am opus, deşi îmi sosiseră semnale că domnul Ponta nu joacă cinstit. Aveam să rămân surprins, când am constatat că era mereu în legătură cu cei din echipa adversă. Ştiam conexiunile lui cu binomul şi cei din jurul acestuia, dar îmi venea greu să cred că va trăda fără nicio reţinere”, a afirmat Iliescu.

Acesta precizează că primul care a suspectat loialitatea lui Ponta a fost Cosmin Guşă, suspiciune confirmată de informaţiile obţinute anterior de Dumitru Iliescu. ”Trebuia să realizez acest lucru mai devreme, mai ales că ştiam despre legăturile lui cu Maior, Oprea şi grupul de la Cluj. Deşi nu am avut informaţii că a fost în sufrageria lui Oprea în seara alegerilor, ulterior mi-au venit date despre faptul că a fost în conexiune permanentă cu Oprea şi Maior, cărora le furniza date referitoare la ceea ce se întâmpla în stafful lui Geoană”, acuză Iliescu.

El reia acuzaţia făcută de Codrin Ştefănescu potrivit căreia arestarea mai multor lideri ai PSD de la nivel central şi local s-a făcut cu acordul lui Victor Ponta.

”Explicatia că şi el şi rudele lui au fost hărţuite de DNA, nu poate să stea în picioare, ca argument solid, în a combate acuzaţiile ce i se aduc în spaţiul public. Domnul Ponta nu ne spune când binomul a început să se ocupe de el şi de ce. Binomul era foarte puternic cu o asemenea susţinere şi singura modalitate de a-l stopa era să se creeze o fisură în interiorul acestuia printr-un „joc” operativ. Diversiunea s-a realizat, iar fisura creată a împărţit binomul şi susţinătorii acestuia în două. Domnul Ponta nu a avut alternativă şi s-a dus în partea pe care binomul a început să o urmărească şi să o execute…”, a încheiat Dumitru Iliescu.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, Victor Ponta a fost vicepreşedinte al Camerei în sesiunea septembrie 2006-februarie 2007. În sesiunea anterioară, vicepreşedintele desemnat de PSD fusese Valer Dorneanu.

Deputatul Victor Ponta a susţinut, joi seara, că liderul PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea la tenis, la cafea şi, de Crăciun, în 2013, la „pârlitul porcului”, el afirmând că acesta a discutat cu cei doi despre dosarul „Referendumul”.

„Au fost întâlniri oficiale la K2, la SRI. Dacă ţine neapărat, îi aduc aminte şi de întâlnirile neoficiale. (…) Domnul Dragnea s-a întâlnit mai des decât mine şi cu Kovesi, şi cu Coldea, a discutat de dosarul domniei sale, de dosarul Referendumului”, a spus Ponta la B1.

Întrebat dacă întâlnirile lui Dragnea cu Kovesi şi Coldea au avut oc într-un cadru oficial sau neoficial, Ponta a răspuns: „La tenis, la cafea, la pârlitul porcului s-au întâlnit”. Ponta a spus că „pârlitul porcului” a avut loc de Crăciun, în 2013.

Anterior, Ponta a fost prezent la Realitatea Tv, unde a susţinut că poate să îi „aducă” lui Dragnea fotografii de la întâlnirile acestuia cu Kovesi şi Coldea. „Cred că (Dragnea, n.r.) are nişte pierderi de memorie. Zice că nu s-a întâlnit cu Kovesi. Îi aduc eu poze de la întâlniri, de la vreo 20 de întâlniri. Au fost mai multe întâlniri, şi la K2 (sediu al SRI, n.r.), şi la T14 (sediu al SRI, n.r.). Diverse evenimente”, a spus Ponta, la Realitatea Tv.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.